Ziarul electronic al arădenilor

Beniamin Vărcuş: „Falcă a încercat să pună cătuşe unui oraş cu oameni demni“

„Cetăţenii Aradului l-au îngenuncheat pe Falcă Gheorghe, care a fost obligat să renunţe la măsura aberantă de creştere a taxelor şi impozitelor locale.

Este încă o dovadă că modul despotic de a administra oraşul, practicat de edil trece până la urmă prin filtrul democraţiei iar un primar, fie el şi ales, trebuie să se supună voinţei cetăţenilor.” apreciază Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-ALDE din CLM .

Consilierul local social-democrat remarcă şi de această dată ipocrizia lui Falcă care după ce a încercat să justifice cu zero argumente tentativa de a-i jupui din nou pe arădeni, vine acum smerit să retracteze, conştient fiind că a fost învins.

„În mod cert asistăm la triumful normelor democratice şi al încă unui cui în sicriul dictaturii de tip Falcă. Personal, mă bucur că eu şi colegii mei am reuşit să jucăm în mod fericit rolul de mediatori între ceea ce doresc cetăţenii, sau mai degrabă ceea ce nu doresc şi maşina de vot liberală aflată la discreţia primarului.

Victoria am obţinut-o împreună cu arădenii şi pentru ei, în parteneriat moral, presiunile pe reţelele de socializare exercitate de aceştia sincronizându-se cu votul negativ pe care noi l-am dat în plen. Şi nu este prima oară când acest pact nescris a funcţionat, am mers mână în mână cu arădenii pentru stoparea abuzurilor administraţiei locale şi când a fost vorba despre comasarea şcolilor şi vom lupta împreună pentru Piaţa Catedralei.

Sigur că măsura de creştere a taxelor şi impozitelor locale era absurdă iar oamenii au sesizat extrem de bine că nu era decât o altă tentativă a echipei Falcă de a pompa suplimentar bani în buzunarele propriei clientele de partid.

Liberalilor arădeni le rămân în schimb, din păcate, multe alte tunuri locale din portofelul locuitorilor acestui oraş, afaceri mizerabile aflate în gestaţie sau chiar în curs de derulare.

Fiind minoritari în CLM sper ca în continuare să izbutim să dejucăm cu ajutorul populaţiei toate matrapazlâcurile administrative construite de Falcă în detrimentul Aradului.

Acest personaj a reuşit să creeze un circ al absurdului, încercând să pună cătuşe unui oraş cu oameni demni şi conştiinţă civică ridicată. Însă după cum se vede campania ultimului baron PDL de a confisca Aradul este pe cale să se facă ţăndări şi astfel este şi normal în democraţie” afirmă Beniamin Vărcuş, liderul grupului PSD-ALDE din CLM

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.