Ziarul electronic al arădenilor

Băiat de 11 ani, găsit spânzurat în Grădiște

Un băiat în vârstă de 11 ani, din cartierul arădean Grădiște, a fost găsit spânzurat de grinda unei terase, iar polițiștii au început o anchetă pentru a stabili ce a determinat copilul să recurgă la acest gest.

O familie de pe strada Trenului din cartierul Grădişte a solicitat sprijin la 112, după ce un băiat în vârstă de 11 ani a fost găsit spânzurat.

Băiatul a fost găsit spânzurat de o grindă a terasei, miercuri după-amiază, iar echipajul medical sosit la faţa locului a încercat fără succes să-l resusciteze, conform News.ro.

Băiatul nu ar fi lăsat niciun bilet în care să îşi explice gestul, însă vecinii se tem să nu existe vreo legătură cu jocul „Balena albastră”.

Copilul ar fi fost găsit de către tatăl său, atârnat de o grindă a terasei din curte. Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp la locul incidentului şi s-au început manevrele de resuscitare, care însă au eşuat, fiind declarat decesul copilului.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Arad, la faţa locului se fac cercetări, însă nu s-a găsit niciun bilet lăsat de copil.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.