Autoturism Opel Corsa furat din Franţa, depistat la frontieră

Publicat de actualitati-arad in 17 May, 2016 | Parerea ta

auto 1-1Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un autoturism Opel Corsa, în valoare de 9.000 euro, care figura ca fiind furat din Franţa.

În data de 16.05.2016, ora 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Sergiu S., în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul în Republica Moldova, conducând un autoturism marca Opel Corsa, înmatriculat în Franţa.

La control, şoferul a prezentat pentru autoturism un certificat de înmatriculare eliberat de autorităţile franceze şi o declaraţie de cesiune, semnată de un cetăţean R. Moldova în favoarea persoanei prezente la control. În urma verificărilor specifice s-a constatat că autoturismul figurează ca fiind furat, alertă introdusă de autorităţile din Franţa în data de 17.04.2016.

Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că a fost rugat de un conaţional să aducă autoturismul din Paris în R. Moldova, neştiind că acesta este furat.

Autoturismul an de fabricaţie 2013, în valoare de aproximativ 9.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor, în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de STPF Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare