Autoturism căutat în Italia, depistat în trafic

Publicat de actualitati-arad in 04 Mar, 2016 | Parerea ta

Fiat%20Stilo%202Poliţiştii de frontieră de la S.T.P.F. Arad au depistat în trafic un autoturism Fiat Stilo, căutat în Italia, despre care şoferul a declarat că nu ştia că este căutat.

În data de 03.03.2016, ora 17.20, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Arad, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control, în zona de competenţă, circulând pe comunicaţia Arad – Pecica, un autoturism marca Fiat Stilo condus de cetăţeanul român Marian Gh. P., în vârstă de 27 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Mehedinţi.

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că autoturismul figurează ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile italiene.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a cumpărat autoturismul în luna decembrie 2015 de la unchiul său, contra sumei de 1200 de euro, neavând cunoştinţă despre faptul că acesta este furat.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro
nutritiv.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare