Ziarul electronic al arădenilor

Austriac urmărit pentru fraudă, prins la Nădlac

indexUn cetăţean austriac, căutat de autorităţile din ţara sa pentru bancrută şi fraudă, a fost capturat de poliţiştii români în Vama Nădlac.

„Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au pus în aplicare un mandat european de arestare emis pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din Austria. Cel în cauză era dat în urmărire de către autorităţile austriece pentru comiterea infracţiunilor de bancrută şi fraudă în dauna unor persoane fizice, fiind bănuit că ar fi obţinut ilegal de la victime sume cuprinse între 5.000 şi 300.000 de euro“, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, ca urmare a informaţiilor primite prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al IGPR.

Poliţiştii arădeni l-au prezentat deja magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore.

Austriacul urmează să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, pentru demararea procedurilor de extrădare.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *