Artist Talk&Finisaj Arheologia Memoriei: Cărțile Pământului la Muzeul de Artă Arad

Publicat de actualitati-arad in 10 Mar, 2016 | Parerea ta

Basarab, Vlad_Portret AtelierMuzeul de Artă Arad/Sala Ovidiu Maitec – (strada Gh. Popa de Teiuș 2-4, et. 2)

Vernisaj: vineri, 11 martie 2016

Coordonator proiect: Ioan Paul Colta (restaurator în cadrul Complexului Muzeal Arad)

Complexul Muzeal Arad în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Artă și cu Asociația Basarab Art & Science vă invită la două evenimente din cadrul expoziției Arheologia Memoriei: Cărțile Pământului deschisă la Muzeul de Artă din Arad, în sala Ovidiu Maitec.

Vineri, 11 martie 2016 de la ora 10.00 va avea loc, la Muzeul de Artă din Arad un artist talk, o întâlnire și o discuție cu artistul Vlad Basarab, despre tema sa Arheologia Memoriei și demersul său artistic care include arta video, performance-ul, ceramica și instalația, în încercarea de a semnala pierderea memoriei colective și a sugera importanța păstrării culturii și a tradiției.

În aceeași zi, de la ora 18.00 va avea loc finisajul expoziției.

Pe această cale vă informăm că vineri, 11 martie 2016 este ultima zi în care expoziția Arheologia Memoriei: Cărțile Pământului mai poate fi vizitată.

Vlad Basarab (n. în 1977 în București), este un artist vizual româno-american care lucrează cu multi-media, sculptură, video și performance.

În 1995 s-a mutat în Anchorage, Alaska unde, în 2001, a absolvit Facultatea de Arte, Secția Ceramică la University of Alaska Anchorage. În 2013 a obținut diploma de masterat la secția Electronic Media la West Virginia University, în Morgantown.

În prezent este doctorand la Universitatea de Arte București.

Pentru mai multe detalii accesaţi:  http://www.basarab-art.com/

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Complexul Muzeal Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare