Aradul, inclus în programul „Orașe Europene“

Publicat de actualitati-arad in 05 Apr, 2016 | Parerea ta

aradAradul a fost inclus în programul „Orașe Europene“, un proiect dedicat orașelor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Culturală Europeană a Culturii în 2021.

Programul „Orașe Europene“ a fost lansat de Ministerul Culturii. Alături de Arad, în program au mai fost incluse orașele Alba Iulia, Bacău, Brăila, Braşov, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Târgu Mureş.

„Oraşe Europene” reprezintă un program de susţinere adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraş, conform cultura.ro.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a propus acordarea patronajului Ministerului pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, iniţierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât şi programatorilor culturali, elaborarea unei publicaţii dedicate oraşelor candidate pentru a contura profilul şi identitatea lor şi revitalizarea în fiecare oraş a unui cinematograf de artă.

„Încercăm să ducem mai departe acest proiect. Credem că sunteţi oraşe europene, că sunteţi altceva decât cei care nu au depus candidaturile”, a declarat Vlad Alexandrescu la întâlnirea cu reprezentanţii municipalităţilor şi ai asociaţiilor care au gestionat proiectele de candidatură.

Ministrul a adus în discuţie patrimoniul, cultura vie, teatrele şi cinematografele, menţionând că doreşte ca, prin acest program, să asigure formarea unor specialişti în cultură.

„Vrem să legitimăm acest program «Oraşe Europene», astfel încât să îi dăm un contur naţional”, a afirmat Vlad Alexandrescu.

În 2021, România şi Grecia vor găzdui câte o Capitală Europeană a Culturii.

Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Baia Mare sunt cele patru oraşe din România care au fost alese pentru lista scurtă a celor care candidează pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Următoarea etapă a candidaturii celor patru oraşe rămase în competiţie presupune depunerea dosarelor, până la jumătatea lunii august, urmând ca, în octombrie, acestea să fie prezentate juriului care va desemna câştigătorul.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare