Arădeni de toate vârstele, la Cupa Aradului la ciclism

Publicat de actualitati-arad in 31 May, 2014 | Parerea ta

ciclismulGALERIE FOTO Sute de persoane de toate vârstele au participat, sâmbătă, la cea de a IV-a ediție a Cupei Aradului la ciclism, prima parte a competiției, în care au concurat cei mai mici participanți, desfăşurându-se pe ploaie.

Cei înscriși la Cupa Aradului la ciclism au concurat la șase probe, care s-au desfășurat în centrul Aradului.

Prima probă a fost „Family“, la care au participat copii cu vârste între 3 şi 7 ani, însoţiţi de părinți. La această probă concurenţii au parcurs 1,77 km, pe Bulevardul Revoluţiei, din faţa Palatului Administrativ, până la cinematograful „Dacia“ şi apoi, tot pe Bulevardul Revoluţiei până la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, sosirea fiind în faţa Palatului Administrativ.

De-a lungul traseului, cei mici au fost susținuți de părinți, care i-au încurajat în timp de pedalau pe lângă ei, dar şi de aparţinătorii rămaşi pe marginea traseului. Pentru unii dintre copii această cursă a fost una destul de grea pentru că au participat cu biciclete fără pedale.

La finalul cursei, au fost premiate patru familii, pe primul rând aflându-se familia Bărnuţiu, care a avut în componenţă cel mai tânăr participant (10 luni), acesta câştigând o bicicletă.

Familia Copca, clasată pe locul al doilea, a câştigat un voucher pentru cumpărături, în valoare de 300 de lei, la un magazin cash&carry din oraş.

Pe locul al treilea s-au clasat două familii, Ştir şi Kiss, care au câştigat voucere la un magazin de biciclete din oraş.

Următoarea probă la Cupa Aradului la ciclism a fost cea destinată copiilor cu vârste între 7 și 10 ani. La această probă concurenţii au avut de parcurs o distanţă de 3,5 km.

Competiția a continuat cu proba în care au fost înscriși copiii cu vârste între 10 și 14 ani. Aceștia au avut de parcurs 5,3 kilometri.

Câștigătorii au primit câte o bicicletă (locurile 1), câte o cască (locurile 2) şi câte un bidon pentru apă (locurile 3).

După etapa dedicată copiilor, la start s-au aliniat concurenții la categoria Open, care au parcurs 8,85 kilometri.

Ultimele probe la Cupa Aradului la ciclism au fost Mountain Bike profi, unde concurenții au parcurs o distanţă de 17,7 km, şi cursiere, care s-a desfășurat pe o distanţă de 21,24 km.

Toţi participanţii au primit la final medalii şi câte o ciocolată, organizatorii asigurând şi câte o sticlă de apă pentru hidratare, după concurs.

În pauzele dintre probe, pe scena amenajată în fața Palatului Administrativ au dansat şi au cântat membrii cercurilor de la Palatul Copiilor.

Cupa Aradului la Ciclism este organizată de Primăria municipiului Arad în parteneriat cu Asociaţia Sportivă Voinţa, ACS Experiența Multisport și ATM Arad Ciclomania.

text&foto: actualitati-arad.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare