Aproape 500 de sesizări, făcute la ITM Arad

Publicat de actualitati-arad in 11 Dec, 2014 | Parerea ta

itm-300x205Aproximativ 500 de petiții au fost înregistrate, în primele 11 luni ale acestui an, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, mai mult de jumătate dintre ele fiind făcute pentru neacordarea drepturilor salariale de către angajator.

„În primele 11 luni ale acestui an, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad au fost înregistrate un număr de 490 de petiţii, dintre care 228 au fost înregistrate pentru neacordarea drepturilor salariale, 45 pentru neîntocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, 5 pentru neîntocmirea actelor de încetare a raportului de muncă, 3 pentru neacordarea cărţii de muncă la încetarea activtăţii, 3 pentru desfacerea contractului de muncă la iniţiativa angajatorului în perioada de incapacitate temporară de muncă, 1 pentru condiţii de muncă necorespunzătoare 30 pentru nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă, 47 pentru neplata orelor suplimentare şi 128 diverse“, se precizează într-o informare a ITM Arad.

ITM Arad reamintește că munca fără forme legale implică riscuri, atât pentru angajator, cât şi pentru angajat.

Astfel pentru angajator:

– amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată la muncă fără încheierea unui contract individual de muncă;

– închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă( art.264 alin.3 din Codul Muncii);

– imposibilitatea unui control asupra lucrătorului în legătură cu calitatea şi cantitatea muncii. De asemenea, angajatorul nu poate angaja răspunderea civilă şi penală pentru lucrătorii care produc pagube la locul de muncă etc.

„Reamintim ceea ce ar trebui să ştie persoanele care lucrează fără forme legale: dacă desfăşoară activitate la un angajator fără încheierea unui contract individual de muncă pot fi sancţionate cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei. Contractele individuale de muncă încheiate, se înregistrează de către angajator, în registrul general de evidenţă a salariaţilor, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză“, se menționează într-un comunicat de presă remis de ITM Arad.

Nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, au mai precizat cei de la ITM Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare