Ziarul electronic al arădenilor

Anul Nou în jurul lumii: Cele mai ciudate obiceiuri în noaptea dintre ani

De Revelion, oamenii sunt parcă mai superstiţioşi ca niciodată, drept urmare oricât de ciudate ar părea anumite obiceiuri, acestea încă se păstrează, fiind ţinute de mulţi cu sfinţenie.

Pentru ca ghinionul să fie alungat, iar norocul înmulţit, în diferite colţuri ale lumii se aruncă pe ferestre cu lucruri sau apă, fotografii sau păpuşi de cârpă sunt incendiate, ori se sparg farfurii pe la uşi în semn de prietenie.

Dacă pentru unele popoare alimentele mâncate la miezul nopţii fac diferenţa între un an nou bun şi unul mai puţin bun, în alte locuri de pe mapamond ce se aruncă obiecte din casă, atunci când se schimbă anul, pentru a se aduce prosperitatea.

Lucruri aruncate pe geam

În Italia, deşi obiceiul aruncării obiectelor vechi, pe fereastră, de Revelion, nu mai este la fel de spectaculos ca în trecut, el rămâne totuşi unul riscant pentru cei neavizaţi. Mai ales în Napoli,  obiecte de mobilier, vase şi haine ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor.

Şi în America Latină, nu este bine să stai pe lângă geamuri la 12 noaptea când se schimbă anul. Portoricanii au obiceiul să “spele” vechiul an şi să arunce cu apă pe fereastră.

Obiecte arse în stradă

De aruncat se aruncă lucruri şi în Ecuador, dar nu pe geam, ci în foc. Oamenii pregătesc fotografii pe care le ard, scăpând astfel de trecut, pentru a putea intra curaţi în noul an.  La fel fac şi cu muñecos, nişte păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată, care reprezintă anul ce s-a terminat. Acestea sunt expuse în faţa caselor până pe 31 decembrie, iar la miezul nopţii sunt arse în stradă.

Focul aduce noroc în Scoţia. Anul Nou este numit “Hogmanay”, iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi ca anul vechi să fie ars, iar cel nou să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.

Pâine pentru spiritele bune

În Danemarca în noaptea de Anul Nou, farfuriile sparte de uşile caselor sunt semn de prietenie. Cu cât sunt mai multe farfurii sparte de uşă, cu atât gazda are mai mulţi prieteni.

Dacă hinduşii obişnuiesc să facă desene din pudră colorată în faţa casei, la începutul noului an, pentru a-şi întâmpina rudele sau prietenii şi a avea noroc, în Irlanda, oamenii bat cu un colţ de pâine în pereţi şi pe la uşi pentru a alunga ghinionul. Astfel, sunt chemate în casă spiritele bune. În plus se descuie uşa pentru ca şi membrii familiei care au decedat să poată intra, pentru aceştia punându-se scaune în plus la masa de Anul Nou.

Plumb şi oase de peşte

Plumbul este considerat norocos de germani, iar în noaptea de Anul Nou există obiceiul de a se turna metalul topit într-un vas cu apă. Astfel, formele ciudate care se formează pot prezice viitorul: cele rotunde sunt simbol pentru noroc în următorul an, inima simbolizează căsnicia, o ancoră indică nevoia de ajutor, iar o cruce reprezintă moartea cuiva drag. Un obicei pe cale de dispariţie este legat de şira peştelui mâncat la masa de Revelion. Ca să aibă noroc de bani tot anul, oaspeţii “fură” de la masă oasele de peşte.

În Spania, de Anul Nou este bine să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorinţe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezintă ocazia de a-şi strecura verigheta în cupa de şampanie şi de a ciocni. Un obicei similar există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.

Petrecerile de uitat anul

În Suedia se ascund răvaşe şi mici surprize în desertul servit în noaptea de Revelion care se spune că aduc noroc. Astfel, o budincă de orez poate avea în ea o alună, iar cel care o găseşte va avea noroc tot anul următor.

Pentru japonezi, Anul Nou, numit “Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie, sunt organizate “petreceri de uitat anul” sau “Bonenkai”, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate.

Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru.

Tradiţii la miezul nopţii: mâncatul strugurilor şi lovitul pereţilor casei cu franzele

Tradiţii locale de sărbători diferă de la o regiune la alta; spaniolii mănâncă boabe de strugure la miezul nopţii, irlandezii lovesc pereţii casei cu franzele, iar cehii vor să îşi afle viitorul cu ajutorul unui măr, potrivit unui comunicat al agenţiei de turism Tripsta.

În Spania sau Portugalia, tradiţia locală spune că oamenii trebuie să mănânce o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului la miezul nopţii, pentru prosperitate. Se crede că cei care nu reuşesc să mănânce numărul corect de struguri la momentul potrivit vor avea ghinion în anul care începe.

În Republica Cehă, oamenii vor să afle ce le rezervă viitorul de Anul Nou fac asta de obicei cu ajutorul unui măr. Fructul este tăiat în jumătate şi forma miezului dă indicii despre soartă: dacă este o cruce prevesteşte lucruri rele, dar dacă este în formă de stea, va urma fericire.

Tot cu ajutorul fructelor află lucruri despre viitor şi persoanele din Turcia; acestea aleg rodii pe care le aruncă din balcon în stradă; cu cât „explodează” mai tare, cu atât mai bogat ar fi anul care urmează.

Un obicei popular de Anul Nou în Rusia este scrierea unei dorinţe pe o bucată de hârtie care apoi este arsă, iar scrumul este pus într-un pahar de şampanie. Pentru ca dorinţa să se îndeplinească, şampania trebuie să fie băută înainte ca ceasul să bată miezul nopţii.

Italienii, brazilienii şi argentinienii au obiceiuri legate de purtatea de obiecte specifice de îmbrăcăminte, pentru a atrage norocul în anul care începe. În Italia tradiţia spune că toată lumea trebuie să poarte lenjerie roşie, în timp ce în Brazilia oamenii trebuie să poarte alb, în Argentina lenjeria trebuie să fie roz, iar în Venezuela culoarea trebuie să fie galben.

În Chile se mănâncă linte atunci când ceasul bate miezul nopţii, deoarece cred că astfel încep un nou an prosper, în timp ce în Irlanda o tradiţie străveche este să se lovească pereţii casei cu franzele pentru a goni spiritele rele şi a invita spiritele bune în anul care începe.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *