Aniversări în Arhiepiscopia Aradului

Publicat de actualitati-arad in 02 Dec, 2016 | Parerea ta

fotoÎn fiecare an, în zilele de 28 noiembrie şi 2 decembrie, Arhiepiscopia Aradului dimpreună cu Chiriarhul său, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, se află în zile de sărbătoare.  

Astfel, în acest an, la 28 noiembrie s-au împlinit șapte ani de la istorica zi a ridicării la rang de Arhiepiscopie a eparhiei arădene, în prezenţa Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un ales sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Totodată, ziua de 2 decembrie marchează instalarea în scaunul de episcop al Întâistătătorului ei, eveniment petrecut în urmă cu 32 de ani.

În ziua de vineri, 2 decembrie a.c., mulțime de clerici și credincioși, membri ai Consiliului Parohial, au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei în Catedrala Veche a Aradului. În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite în mod solemn rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopului Aradului, precum şi asupra clerului şi credincioşilor.

La momentul rânduit, Chiriarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Marius-Emanuel Ardelean, pe seama Parohiei Slatina de Criș, Protopopiatul Sebiș, iar la finalul slujbei, acesta dimpreună cu preotul Călin-Teodor Baba, au fost hirotesiți duhovnici.

După terminarea Sfintei Liturghii, soborul preoţilor şi diaconilor, prin glasul P.C. Părinte Traian Micoroi, a adresat Înaltpreasfinţiei Sale mulţumiri pentru înţeleapta păstorire şi cuvenitele felicitări însoţite de un buchet de flori. Chiriarhul a rostit un cuvânt de mulțumire, enumerând totodată principalele evenimente istorice sărbătorite în aceste zile în întreaga țară și mai ales cele din Municipiul Arad.

La ieşirea din biserică, credincioşii prezenţi şi-au exprimat bucuria duhovnicească şi au primit arhiereşti binecuvântări.

După aceasta, în sala de festivități a reședinței arhiepiscopale, ostenitorii Centrului eparhial şi preoţimea arădeană,  oficialităţile judeţene şi locale și mulțime de credincioşi, au participat pentru a-și exprima sentimentele de prețuire și de fiască dragoste pentru părintele sufletesc, pentru a-i ura ani mulți de arhipăstorire, cu sănătate deplină și  care au dorit să fie prezenţi la acest moment aniversar, pentru a-și exprima sentimentele de preţuire şi de fiască dragoste pentru părintele sufletesc și pentru a-l felicita pentru frumoasele realizări în slujirea  Bisericii lui Hristos, mai de cu seamă în părțile arădene.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş” din Arad a transmis, în numele comunităţii academice arădene, asigurarea înaltei aprecieri faţă de activitatea şi personalitatea Ierarhului sărbătorit. De asemenea, cuvinte de felicitare a rostit și Remus Tănase, președintele ANATECOR Arad, înmânându-i Înaltpreasfinției Sale o Diplomă de prețuire.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulţumit, la final, în primul rând Părintelui ceresc pentru tot ceea ce a realizat în acești ani spre binele Bisericii străbune şi celor prezenţi pentru sentimentele şi bunele urări exprimate.

Protos. dr. Iustin Popovici

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare