Aniversare. Partidul Naţional Liberal a împlinit 139 de ani de la înfiinţare

Publicat de actualitati-arad in 24 May, 2014 | Parerea ta

image descriptionPartidul Naţional Liberal sărbătoreşte, sâmbătă, 139 de ani de la înfiinţare, iar preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că este anul care poate consacra definitiv formaţiunea ca cel mai mare partid al dreptei, având “vocaţia de a fi cel mai puternic apărător al valorilor occidentale”.

Antonescu susţine că partidul înfiinţat acum 139 de ani de Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti, A.G. Golescu, alături de Mihail Kogălniceanu a fost cel care avea să îşi lase decisiv amprenta asupra dezvoltării statului român modern, fiind cel mai puternică formaţiune a perioadei interbelice.”

“Avem, spre deosebire de alte partide româneşti, deopotrivă onoarea şi responsabilitatea de a purta acest bagaj preţios al valorilor înaintaşilor noştri. Sunt realizări cu care ne putem mândri, dar care în acelaşi timp ne obligă (…) La fel cum au făcut iluştrii noştri predecesori, liberalii de astăzi au datoria de a lupta cu demagogia, cu atitudinile autoritare, cu dorinţa avidă de putere, cu modul iresponsabil în care politicieni meschini, aflaţi vremelnic la guvernare, riscă să ducă România către o epocă pe care o credeam cu toţii definitiv apusă”, spune preşedintele PNL.

Antonescu mai susţine că dincolo de bătăliile politice specifice unei perioade sau alteia, linia continuă în istoria liberalismului românesc este reprezentată de apărarea unor valori precum libertatea, proprietatea, libera iniţiativă, competenţă, precum şi de respectarea elitelor.

Preşedintele PNL susţine că deviza liberală “Prin noi înşine” este “parcă mai actuală ca niciodată”. “Stă în puterea noastră să dovedim că putem continua să creştem, să devenim un partid mai puternic, iar la finalul acestui an, să transformăm în realitate şansa istorică de a propulsa în funcţia de preşedinte al României un liberal”. spune Antonescu.

sursa: mediafax.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare