Angajații Poștei din Arad au protestat la Prefectură

Publicat de actualitati-arad in 07 May, 2014 | Parerea ta

proteste11Aproximativ 80 de angajați ai Poștei au protestat, miercuri, în fața Prefecturii din Arad, cerând salarii mai mari, condiţii de muncă mai bune, dar şi demisia directorului general al Companiei Națională Poșta Română, pentru management defectuos.

Acțiunea de protest a început în jurul orei 15.00, iar participanții au scandat „Demisia“ (directorului general al CNPR, Ion Smeeianu – n.r), au afișat banere şi au fluturat steaguri cu numele sindicatului care îi reprezintă.

„Doleanţele noastre sunt cele care sunt în toată ţara. Prima este demiterea directorului general şi a clicei sale. O altă doleanţă ar fi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a salariaţilor, care trăiesc în nişte condiţii mizere. Mai ales în mediul rural, oficiile arată sub orice critică. Altă doleanţă ar fi creşterea salariilor, care, timp de 5 ani, nu au mai crescut la Poşta Română, în schimb viaţa s-a degradat în fiecare zi. Toate preţurile la toate produsele au crescut, în schimb salariile la Poştă au rămas între 800 de lei şi 1.200 de lei“, a spus Ilie Tripa, preşedintele filialei din Arad a Sindicatului Liber din Poşta Română.

Protestatarii au cerut încetarea reducerilor de personal, apreciind că acestea reprezintă principalul motiv pentru care Compania Poşta Română pierde o parte din clienţii care se declară nemulţumiţi, în special de faptul că trebuie să aştepte mult până beneficiază de serviciile poştale.

De asemenea, protestatarii au mai cerut angajarea de personal necesar pe posturile vacante din operaţional, respectiv factori poştali, agenţi poştali, oficianţi, lucrători în tranzite.

O listă cu motivele revoltei salariaților din Poștă a fost înmânată și prefectului județului Arad, Cosmin Pribac. „Am depus un memoriu la domnul prefect, care a promis că îl va înainta Guvernului României“, a mai afirmat Ilie Tripa.

Liderul sindical a mai spus că angajați ai Poștei din Arad vor participa duminică, 11 mai, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la un miting de protest.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare