UPDATE Anca Stoenescu: „Falcă este din nou larg la pungă când vine vorba despre banii noştri“

Publicat de actualitati-arad in 04 Apr, 2017 | Parerea ta

În opinia consilierului local PSD Arad, profesor Anca Stoenescu, administraţia locală se joacă din nou cu banul public în momentul în care alocă suma de 720.000 lei (170.000 euro) pentru cursuri de formare profesională adresate angajaţilor primăriei şi consilierilor locali.

Cunoscând bine realităţile din sistem, doamna Stoenescu îşi argumentează punctul de vedere, nu fără a remarca că şi în acest caz, aşa zisul „patriotism local” a lui Gheorghe Falcă este unul de operetă.

„Prin planificarea acestor cursuri în alte oraşe sau chiar pe litoral, primarul reuşeşte şi aici performanţa unică de a plăti din banii contribuabililor un preţ de 4 ori mai mare, faţă de ceea ce ar costa dacă sesiunile de formare ar fi organizate la Arad.

Avem două universităţi, avem formatori autorizaţi în oraşul nostru şi bineînţeles spaţii potrivite pentru susţinerea cursurilor. Cu toate acestea edilul este din nou larg la pungă, în momentul în care arădenii sunt cei care achită nota şi mai ales nu plătesc preţul corect.

În tot acest timp, primarul răcneşte din toţi plămânii că «Aradul este în faţă» dar nu se sfieşte să îi evite pe formatorii locali, pentru că tot ceea ce poartă „eticheta Falcă” trebuie să fie neapărat exotic şi scump, şi de cele mai multe ori ilogic.

Zilnic, PNL Arad ne demonstrează că nu are niciun dram de respect faţă de cetăţenii oraşului, principala grijă fiind clientela politică, cea care umflă puşculiţa de partid”, afirmă consilierul local PSD Anca Stoenescu.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

UPDATE

Modelul PSD Arad: Capra sătulă și varza întreagă!

Într-un comunicat de presă, Anca Stoenescu, consilier PSD acuza administrația locală că le oferă membrilor CLM și angajaților Primăriei cursuri de formare profesională.

Doamnă dragă, știți cumva care este definiția ipocriziei?! Pe lângă cea oficială din Dicționarul explicativ al limbii române, mai putem defini ipocrizia și prin acțiunile dvs.

Vasăzică în perioada 07 august-17 august 2016 i-ați luat de mânuță pe colegii dvs din PSD, Cheșa, Buruc și Vărcuș și ați făcut o excursie la mare, pentru a participa în calitate de consilier municipal proaspăt uns pe funcție la cursurile de formare profesională oferite de Primăria pe care acum o blamați.

De ce în vara anului trecut nu ați refuzat propunerea și nu ați strigat ca din gură de șarpe că aceste cursuri sunt scumpe, exotice și ilogice, cum ați făcut-o zilele trecute? De ce v-ați dus să vă bălăciți la mare pe banii municipalității când puteați foarte bine să vă plătiți dumneavoastră un curs de formare aici în Arad?! Vă întrebăm, retoric bineînțeles, câte ore ați participat, în total, la aceste cursuri de formare profesională și câte ore ați stat la plajă?!

Să înțelegem că anul trecut cursurile arădene nu vă erau pe plac, nu se ridicau la standardele dumneavoastră, și acum, după ce ați profitat de o deplasare la mare, totuși parcă merge și o defăimare penibilă, așa ca să mai acumulați capital politic!

Doamna Anca chiar (cacofonia este intenționată!) sperăm ca anul acesta, indiferent unde și când vor avea loc cursurile de formare profesională pentru consilierii municipali și funcționarii din Primărie să aveți decența și minimum de bun simț să declinați oferta, așa cum anul trecut au făcut-o alți consilieri! Ținând cont de faptul că dumneavoastră, în calitate de profesor ați votat împotriva investițiilor în educația arădeană, chiar nu sunteți cea mai în măsură persoană pentru a critica această inițiativă.

Departamentul de Comunicare al PNL Arad

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare