Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE Anca Stoenescu: „Falcă bagă bani serioşi din buget în buzunarul unei firme portocalii“

Consilierul local municipal PSD Arad, profesor Anca Stoenescu, nu împărtăşeşte pornirea regretabilă a PNL de a înjumătăţi practic bursele şcolare ale elevilor, prin alocarea unei sume din bugetul local, mult inferioară anilor trecuţi ca valoare.

Din iniţiativa primarului Falcă a fost atribuită în anul școlar 2017-2018, suma de 2,84 milioane de lei, aproape cu jumătate mai puțin decât cei 4,62 milioane de lei alocați în anul anterior.

„Sunt sigură că putea fi găsită o soluţie onorabilă de menţinere la aceleaşi cote a plafonului bursier. În fond, aceeaşi administraţie liberală a găsit de cuviinţă să aloce mai bine de 7 milioane de lei pentru tot felul de manifestări proletcultiste, care au de fapt doar un scop vădit propagandistic. Iar asta în detrimentul educaţiei, a susţinerii copiilor cu rezultate deosebite la învăţătură.

Nu mi se pare normal, nici în calitate de pedagog şi nici ca şi consilier social democrat, parte a unei echipe care militează în permanenţă pentru susţinerea excelenţei în toate domeniile. Gheorghe Falcă nu se zgârceşte când vine vorba despre a băga bani serioşi din buget în buzunarul unei firme portocalii care şi-a îndeplinit în mod deficitar clauzele contractuale pe linie de deszăpezire, în schimb când aude cuvintele, educaţie, învăţământ, cultură devine opac.

Drept exemplu, prin gestul lor regretabil liberalii au privat de burse, 346 de elevi ai Colegiul Naţional Moise Nicoară, 377 de elevi ai Liceului Pedagogic şi 220 de elevi ai Colegiului Naţional Elena Ghiba Birta. Sigur că înjumătăţirea bugetului destinat sectorului şcolar bursier afectează mult mai mulţi copii merituoşi din Arad.

PSD Arad consideră că educaţia trebuie să constituie un vector de bază al societăţii iar sprijinirea ei un obiectiv vital al comunităţii locale”, apreciază consilierul local municipal PSD, profesor Anca Stoenescu

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

UPDATE

Bogdan Boca: „Stoenescu a votat împotriva burselor pentru elevii arădeni, iar acum vrea să profite de pe urma acestora”

„Consilierul  PSD Anca Stoenescu reușește să etaleze în spațiul public un tupeu demn de filiala partidului din Teleorman, pesemne că i-a prins bine Congresul PSD.

Această doamnă/consilier/dascăl/(aproape) inspector general al ISJ Arad/servil activant de partid vorbește despre problemele învățământului arădean ca și când nu ar fi votat împotriva bugetului local și implicit împotriva sistemului de educație din Arad.

Acest consilier PSD a avut ocazia să facă ceva pentru învățământul arădean, a avut ocazia să se implice în mod activ pentru colegii săi și miile de elevi din Arad, a avut ocazia să îmbunătățească sistemul de educație… cu toate acestea a ales să asculte comanda șefilor de  partid și să nu facă absolut nimic.

Doamna Stoenescu, arădenii nu au uitat că ați votat împotriva investițiilor în educația arădeană! Nu au uitat că dumneavoastră ați votat împotriva elevilor, ca aceștia să nu primească nicio bursă! Nu au uitat că ați fost numită politic pe funcția de inspector general al ISJ Arad și nu ați fost capabilă să promovați concursul!

Arădenii nu uită minciunile și acțiunile ostile pe care le-ați demonstrat în Consiliul Local doar pentru a vă satisface șefii de partid!”, declară consilierul municipal PNL, Bogdan Boca.

Departamentul de Comunicare al PNL Arad

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.