Analiza USR: Pentru ce merită să se împrumute Aradul?

Publicat de actualitati-arad in 28 Mar, 2017 | Parerea ta

Analiza făcută de USR asupra bugetului municipiului Arad a abordat o serie de aspecte interesante ale administrării orașului.

După ce concluziile acestui document (disponibil online la https://goo.gl/ov9wOI) au fost prezentate săptămâna trecută, acum îi este dedicată o atenție specială datoriei publice, în căutarea unui răspuns la întrebarea extrem de importantă: pentru ce merită să se împrumute Aradul?

Din 2005 până în prezent, administrația Aradului a apelat constant la împrumuturi, suma acestora atingând valoarea impresionantă de aproape 70 de milioane de euro. În prezent, fiecare familie medie arădeană a fost îndatorată de către administraţie cu suma de 3,000 de lei, pe o perioadă care se întinde până în anul 2028.

Banii au mers în lucrări pentru modernizarea canalizării din cartiere, reabilitarea arterelor principale ale orașului, noi căi de rulare pentru transportul în comun, precum și achiziția câtorva tramvaie moderne. Adică în funcționarea și comfortul locuitorilor. Nimeni nu contestă necesitatea unor astfel de lucrări, ele trebuiau făcute. În prezent, însă, la mai bine de 10 ani de la primele credite contractate, trebuie investit în dezvoltarea orașului.

O normă de bun-simț din finanțe spune că atunci când folosești un surplus de bani, pe care nu îi ai dar îi împrumuți, acesta trebuie folosit pentru a aduce venituri suplimentare, nu cheltuieli. Împrumuturile contractate de administrația locală trebuie să aibă ca finalitate creşterea încasărilor la bugetul orașului.

Aceasta presupune investiţii în zona de turism (susţinerea renovării fațadelor din zona istorică, dezvoltarea de noi zone pietonale, Cetatea Aradului) și în cea de infrastructură economică (facilități de transport și acces, infrastructură în zone industriale, școlarizarea forței de muncă).

Corelate cu politici fiscale competitive (impozite atractive şi condiţii care să stimuleze antreprenoriatul local), aceste instrumente disponibile conducerii municipiului trebuie să ducă la dezvoltarea Aradului.

Vlad Botoş, preşedinte USR Arad: „Din toate datele și indicatorii disponibili, concluzia este că în Arad nu ne dezvoltăm! Doar îmbunătățim ce avem, fără să creștem cu adevărat. Pentru că două dintre creditele contractate se vor rambursa până la finele anului 2017, trebuie avut în vedere pe viitor următorul principiu: să ne împrumutăm pentru a stimula noi investiții,  să generăm creștere, nu costuri. Împrumuturile trebuie să vizeze creșterea veniturilor la bugetul orașului, de la agenți economici în primul rând, prin investiții impozitabile, până la persoane fizice, adică din consum”.

O scurtă pezentare a datoriei publice la data de 31.12.2016 cuprinde:

Suma de 1.111.113 EUR, reprezentând sold la 31.12.2016 al creditului BERD de 20 de milioane de euro, angajat în anul 2005 pentru „Transport urban în municipiul Arad”, cu termen de rambursare la 16.06.2017;

Suma de 5.506.667 EUR, reprezentând sold la 31.12.2016 al creditului BIRD de 9,44 milioane de euro, angajat în anul 2007 pentru „Reabilitarea zonelor urbane care se confruntă cu deficienţe majore în sistemul de canalizare din Municipiul Arad”, cu termen de rambursare la 15.08.2023;

Suma de 6.187.500 RON, reprezentând sold la 31.12.2016 al creditului DEXIA de 33 de milioane de lei, angajat în anul 2008 pentru „Modernizare strada Pădurii, Piaţa Romană, strada Conduraşilor, strada Kogălniceanu, Reabilitare străzi în cartierele Grădişte, Micălaca şi Subcetate, Complex locuinţe sociale strada Tarafului – 3 blocuri şi Transport urban în Municipiul Arad”, cu termen de rambursare la 20.10.2017;

Suma de 6.788.423 EUR, reprezentând sold la 31.12.2016 al creditului BERD de 13 milioane de euro, angajat în anul 2009 pentru „Transport urban în municipiul Arad”, cu termen de rambursare la 18.12.2024;

Acestor credite li se adaugă împrumutul contractat cu BERD în 2016 pentru realizarea obiectivului „Regenerare urbană a spatiilor dintre blocuri din cartierele Alfa, Faleza Mures, Confectii, Micălaca, Vlaicu si Centru, inclusiv zona protejată din municipiul Arad”.

Deşi nu au fost efectuate trageri din acest nou credit, el adaugă la datoria publică locală suma de 20 de milioane de euro, având termen de rambursare data de 18.06.2028.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de USR Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare