Ambasadorul Romaniei în Republica Cuba, în vizită la CCIA Arad

Publicat de actualitati-arad in 04 Jul, 2016 | 1 Commentariu

DSC_0080_1Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, Gheorghe Seculici, a primit, luni, 4 iulie 2016, la sediul instituţiei, vizita unei delegaţii condusă de Excelenţa Sa, Genţiana Şerbu, Ambasador nominalizat al României în Republica Cuba.

La întâlnire au participat Eugen-Andrei Constantin, Consilier pe Fonduri Europene al Preşedintelui CCIR, Cătălin Tiuch, deputat – Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci şi Dorel Gheorghe Căprar, deputat – Comisia pentru Afaceri Europene, Comisia pentru Control SIE.

Cu acest prilej părţile au trecut în revistă principalele teme de interes de pe agenda politică bilaterală, precum şi unele probleme internaţionale de interes reciproc. Viziunea Excelenţei Sale include dezvoltarea unei platforme de cooperare pe termen lung care să acţioneze în Cuba şi în întreaga zonă a Americii Latine, iar Aradul să valorifice domeniile în care are competenţe cheie pentru a intra pe această piaţă.

E.S. a mai adăugat faptul că, la începutul lunii noiembrie a.c. se va organiza o misiune economică în Cuba, cu ocazia desfăşurării Târgului Internaţional de la Havana, la care sunt invitate să participe şi companii arădene.

“Ne exprimăm deplinul interes şi întreaga deschidere pentru a contribui la diversificarea pieţei de export în Cuba şi de a dezvolta şi aprofunda relaţiile bilaterale”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al CCIA Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

1 comment

  1. Cristina says:

    La data de 4 iulie 2016 – cand este postat acest articol, AMBASADORUL ROMANIEI IN FUNCTIE LA HAVANA, CUBA, ERA INCA PROF. UNIV. DR. DUMITRU PREDA, Dna.Serbu ne avand inca la acea data acreditarea

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare