Alt FM vrea să se extindă și în alte județe

Publicat de actualitati-arad in 20 Nov, 2013 | Parerea ta

radioPostul de radio Alt FM din Arad, care are un profil religios, intenționează să se extindă și în alte județe, conform planurilor prezentate de conducerea postului.

Prezentarea a fost făcută, miercuri, la concursul organizat de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru atribuirea a 47 de frecvenţe radio.

Societatea Radio CNM SRL, care deţine postul de radio Alt FM, ce emite în Arad, s-a înscris la concursul organizat de CNA şi a solicitat 19 noi frecvenţe pentru postul de radio Alt FM, în localităţile Adjud, Alba Iulia, Bacău, Bistriţa, Bălceşti, Cluj-Napoca, Drăgăşani, Focşani, Iaşi, Nucet, Oneşti, Panciu, Petroşani, Slatina, Slobozia, Suceava, Timişoara, Târnăveni şi Vaslui.

Reprezentanţii acestui post de radio au spus că Alt FM este un post de radio tematic, cu profil interconfesional-religios.

Acţionarii postului de radio sunt Gheorghe Drăgan (60%) şi Minerva Drăgan (40%).
Dacă va primi frecvenţele solicitate, în toate staţiile Alt FM va fi difuzat un program producţie proprie – 45% şi producţii ale altor producători – 55%.

Grila Alt FM va cuprinde programe religioase (60%), programe culturale (5%), programe educative (20%) şi publicitate (15%).

Investiţia preconizată pentru punerea în funcţiune a fiecărei frecvenţe Alt FM este de 103.000 de lei.

Echipa Alt FM este formată din 35 de persoane, angajaţi şi colaboratori, după cum au spus reprezentanţii postului de radio în faţa CNA.

Radio ALT FM este un post de radio creştin interconfesional şi interetnic, care emite 24 de ore din 24, pe frecvenţa 102 FM şi  pe pagina de internet – www.altfm.ro.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare