„Alma e Coração“, imnul oficial al Jocurilor Olimpice de la Rio

Publicat de actualitati-arad in 04 Jul, 2016 | Parerea ta

rioVIDEO Videoclipul melodiei „Alma e Coração“ („Suflet şi inimă“), imnul ediţiei din 2016 a Jocurilor Olimpice, interpretat de vedeta samba Thiaquinho, alături de rapperul Projota, a fost lansat, videoclipul fiind nu doar o odă adusă Braziliei, ci şi un mesaj mobilizator pentru sportivi.

Dacă melodia “Alma e Coração”, imnul oficial al Jocurilor Olimpice de la Rio, are toate ingredientele braziliene, videoclipul oficial al imnului este o odă adusă ţării care găzduieşte ediţia din 2016 a evenimentului sportiv de anvergură, potrivit The Hollywood Reporter.

Videoclipul melodiei, cântată de artistul samba Thiaquinho acompaniat de rapper-ul Projota, a fost lansat duminică de Som Livre şi va oferi un start plin de energie Braziliei, care a utilizat fonduri însemnate pentru această ediţie a Jocurilor Olimpice.

Videoclipul se deschide pe ritmul tobelor pe fundal desfăşurându-se imagini superbe din Rio, ca apoi să se îndrepte spre o plajă unde patru copii brazilieni emană un curaj şi un entuziasm de-a dreptul contagios în timpul antrenamentelor lor.

Versurile melodiei, traduse în engleză, în clipul de mai jos, generează bună dispoziţie, ascultătorul fiind prins în veselia mesajului, precum şi în muzica ritmată. De asemenea, mesajul videoclipului este că trebuie să transpiri, să îţi urmăreşti visul, să lupţi şi să învingi, să fii “Suflet şi inimă”.

Jocurile Olimpice de Rio de Janeiro urmează să aibă loc între 5 şi 21 august. Peste 10.500 de sportivi de la 205 Comitete Olimpice Naţionale vor participa la probele sportive.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Sport

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare