Alegeri 2016. Primăria cumpără cabine și urne de vot

Publicat de actualitati-arad in 16 Mar, 2016 | Parerea ta

alegeriPrimăria Arad intenționează să achiziționeze cabine și urne de vot, care vor fi folosite la alegerile locale și parlamentare din acest an.

În acest sens, municipalitatea a făcut demersurile pentru a cumpăra prin licitație cabinele și urnele pentru secțiile de votare din municipiu.

Conform caietului de sarcini, Primăria vrea să achiziţioneze 120 de cabine de vot şi a 600 de urne, dintre care 120 vor fi mobile din material plastic opac, iar 480 vor fi fixe din plexiglas.

„Toate cabinele de vot vor fi confecţionate din structură metalică demontabilă (al cărui schelet se obţine din îmbinarea unor elemente independente) cu bară de inox sau cromată, uşor de asamblat şi demontat. (…) Pentru departajarea cabinelor se vor realiza draperii din mătase de ornament (de tip atlas, tafta) dublu cutate, sau poliester, de culoare bleumarin, cu densitate de 400-500 gr/mp. Draperiile vor fi prevăzute cu găici cu scai, pentru a fi uşor de ataşat şi desprins de pe cadru“, se menționează în caietul de sarcini întocmit pentru licitație.

În caiet se mai precizează că fiecare cabină de vot va fi dotată cu poliţă, prevăzută cu cleme de prindere pe structura metalică, care să asigure un suport stabil.

„Urnele vor fi confecţionate la dimensiunile solicitate, cu cadru de inox/aluminiu îmbrăcate în policarbonat (plexiglas) opac (colorat), cu capac detaşabil, prevăzute cu fantă pentru introducerea buletinului de vot şi orificii pentru aplicarea sigiliului.

Urna mobilă va fi prevăzută cu sistem de prindere două mânere din cordelină prevăzută cu PVC pentru transport“, se arată în caietul de sarcini.

Preţul estimat al cabinelor de vot şi al urnelor este de 428.700 lei, iar acesta va include cheltuielile de transport, încărcare, descărcare, depozitare, TVA şi alte taxe care se regăsesc în preţ, precum şi cele de manipulare, adică descărcarea şi depozitarea în magazie, la sediul Primăriei municipiului Arad.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 29 martie.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare