Ajutor de la stat pentru Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor

Publicat de actualitati-arad in 25 Jun, 2017 | Parerea ta

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor din Arad, afectată vineri de o tornadă, fiind rănite animale și distruse culturi și adăposturi, ar putea primi un ajutor din partea statului pentru limitarea pagubelor, susține ministrul interimar al Agriculturii, Petre Daea.

„Am fost sâmbătă la Arad să văd ceea ce s-a întâmplat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor. Vineri, o tornadă cu epicentrul la stațiune a întrerupt toată activitatea, tot fluxul de producție, practic au rămas fără curent electric, «au zburat» acoperișurile adăposturilor și ale sediilor.

Tornada a rupt pomi și a rănit animale, iar grindina care a căzut a distrus peste 400 de hectare de culturi cu grâu și rapiță. A fost dezastru acolo și vrem să vedem săptămâna viitoare ce soluții găsim ca să-i ajutăm, pentru că este una dintre stațiunile care a rezistat de-a lungul vremii și care are un fond genetic foarte important pe rasele de bovine brună și bălțată. Este genetică serioasă la stațiune, o muncă de foarte mulți ani“, a declarat Petre Daea, citat de Agerpres.

Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor, aflată la marginea municipiului Arad, a fost afectată, vineri, de o furtună puternică.

Directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, Gheorghe Săplăcan, a declarat, sâmbătă, că instituţia de stat a suferit pagube „de cel puţin şase milioane de lei, la o primă vedere, dar ar putea ajunge chiar la zece milioane de lei”, în urma furtunii care a afectat o parte din judeţul Arad.

CITITI SI: Pagube provocate de furtună la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare