Agromalim 2017, la ora bilanțului

Publicat de actualitati-arad in 14 Sep, 2017 | Parerea ta

Numărul vizitatorilor la Agromalim 2017, târgul de agricultură organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, a crescut cu aprox. 9% față de ediția precedentă, 16.410 persoane au trecut pragul ediției din acest an.

Astfel, Agromalim își reconfirmă statutul de cel mai important eveniment în domeniul agriculturii, organizat în vestul României și unul din cele mai importante la nivel național!

Ediția de anul acesta a reunit peste 270 de expozanți din România, Ungaria, Germania, Austria, Italia și Serbia care au expus și au făcut demonstrații pe o suprafață de aproximativ 6 hectare la Agromalim 2017.

Conform chestionarelor colectate și evaluate de echipa CCIA Arad, părerile vizitatorilor au fost, în marea lor majoritate, situate între aprecieri bune și foarte bune, participanții fiind satisfăcuți de organizarea evenimentului, interesul vizitatorilor  și condițiile oferite de complexul Expo Arad.

„Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad le mulțumește tuturor participanților, partenerilor, vizitatorilor și oficialilor care au contribuit la succesul Agromalim 2017. Împreună am reconfirmat statutul de cel mai important eveniment din domeniul agricol în vestul țării! Vă mulțumim și contăm pe susținerea dvs. și la Agromalim 2018” – a subliniat președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.

Secțiunea de zootehnie a fost una din atracțiile târgului, datorită dezvoltării parteneriatelor cu asociațiile de crescători de animale, aceasta a crescut ca și suprafață de expunere, a crescut numărul și varietatea animalelor, au fost organizate prezentări ale acestora susținute de către specialiști români și străini,  toate acestea în beneficiul fermierilor.

În premieră la această ediție a fost organizată o tombolă pentru crescătorii de animale, marele premiu o juninca gestantă din rasa Bălțată  Romănească fiind câștigat de un arădean, Petraș Constantin, un fermier care se ocupă cu creșterea vacilor pentru lapte. Tot la această tombolă, Ileana Dumitru din Firiteaz a câștigat o vizită de informare la ferme de lapte  din Olanda.

La tombola vizitatorilor au fost premiați 46 câștigători cu premii oferite de firmele expozante, premii care constau în produse și materiale promoționale..

„Cei care au vizitat târgul au putut vedea cele mai noi și performante tehnologii, echipamente utilaje agricole, noutăți din domeniul culturii plantelor și creșterii animalelor, dar și să urmărească demonstrații în câmp în perimetrul de lângă Expo Arad. Conferințele și prezentările specialiștilor au abordat probleme de interes pentru fermieri, au oferit răspunsuri la problemele cu care aceștia se confruntă și soluții prin care să își dezvolte și eficientizeze activitatea, au aflat informații despre finanțări și alte forme de sprijin pe programe naționale și europene”, ne-a declarant  Cimi Enache, organizatorul evenimentului.

Alte atracții din cadrul târgului Agromalim au fost salonul de produse tradiționale, concursul de îndemânare conducere tractor, informații despre agricultura de precizie, demonstrații cu roboți și drone pentru agricultură.

Ediția din acest an a propus un concept diferit și a dezvoltat secțiunea de zootehnie. Aprecierile din partea participanților sunt confirmarea clară a succesului Agromalim și o provocare ambițioasă privind dezvoltarea viitoarei ediții.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de CCIA Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare