Adriana Chirilov: Cârdășia dintre prefect și primarul demis blochează dezvoltarea Zărandului

Publicat de actualitati-arad in 01 Oct, 2015 | Parerea ta

adriana chirilovConsilierul Municipal Adriana Chirilov, prim-vicepreședinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale și coordonator al Organizației PNL Zărand, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că dezvoltarea comunei a fost blocată de cârdășia formată între prefectul Cosmin Pribac și primarul proaspăt demis Florin Ion Moț.

„Cu toții am fost martori zilele trecute la vestea că primarii comunelor Șimand și Zărand au fost demiși de Prefectură pentru că au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare.

Ei bine, problema nu este că au fost demiși, ci faptul că au fost demiși mult prea târziu, deși în cazul lui Florin Ion Moț decizia definitivă a condamnării a fost dată încă de anul trecut. Inițial, domnul prefect a invocat faptul că nu ar avea bază legală pentru a-i demite pe cei doi primari, dar, în 8 iunie 2015, ÎCCJ a dat o decizie pe care prefectul a pus-o în aplicare abia pe 25 septembrie.

Faptul că domnul prefect a tot amânat emiterea ordinului de încetare a mandatelor acestor primari ridică anumite semne de întrebare. De ce s-a așteptat atât de mult pentru a se lua această decizie?

Probabil pentru faptul că domnul Moț făcea parte dintr-un partid aflat în coaliția de guvernare. Din păcate, de pe urma acestei amânări au de suferit doar oamenii din localitățile ce compun comuna Zărand.

Domnul Moț fiind preocupat de cum să scape de multele dosare pe care le are pe rolurile instanțelor a uitat că în tot acest timp are și datoria de primar. Că are datoria de a dezvolta comuna, care și așa stagnează de când acesta conduce destinele acestor oameni.

Spre exemplu, domnul Moț avea posibilitatea de a atrage în comuna Zărand fonduri europene prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin diferite submăsuri din cadrul programului. Vinerea trecută au fost lansate două măsuri (4.3 și 7.2) de care Zărandul putea beneficia pentru a câștiga fonduri europene, dar, din păcate, primarul proaspăt demis a fost preocupat de cu totul alte probleme decât cele care priveau comuna”, a declarat Adriana Chirilov.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare