Adrian Țolea: „Ministrul Helvig face cadouri de milioane pentru primarii liberali“

Publicat de actualitati-arad in 13 Feb, 2013 | Parerea ta

adrian toleaConducerea PDL Arad îl acuză pe ministrul liberal Eduard Helvig că oferă “cadouri” de milioane de euro pentru primari liberali arădeni, prin aprobarea deschiderii unor şantiere “supra-finanţate” în comune conduse de edili PNL, în timp ce mai multe investiţii începute au fost blocate în judeţ.

Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, critică, într-un comunicat de presă transmis miercuri, “limbajul dublu al USL, care în mass-media are o poziţie, iar în fapte cu totul alta” legată de investiţii.

“Guvernul Ponta a promovat un buget de austeritate, cu foarte puţini bani la capitolul investiţii, cu 26 la sută mai mic decât cel din 2012 şi, pe cale de consecinţă, multe investiţii în derulare sau care ar fi trebuit derulate au fost tăiate de la finanţare. În judeţul Arad, spre exemplu, a fost tăiată finanţarea la pasajele rutiere (de pe centura de nord a municipiului – n.r.), iar reabilitarea celor 307 kilometri de drumuri şi străzi, finanţată prin PNDI, este în aer”, se arată în comunicat.

Potrivit lui Ţolea, “Guvernul a motivat reducerea finanţărilor pentru investiţiile în derulare prin faptul că au fost deschise mult prea multe lucrări şi că trebuie creată o prioritizare a acestora”.

“În fapt, însă, Guvernul Ponta deschide noi investiţii şi le abandonează pe cele în derulare, care sunt prioritare pentru cetăţeni şi ar trebui finalizate urgent. În Arad, ca un exemplu concret, prin programul guvernamental HG 577 s-au deschis patru noi obiective de investiţii, în comunele Târnova, Craiva, Seleuş şi Zerind, în timp ce alte proiecte, derulate în cursul anilor prin acelaşi program guvernamental, au fost abandonate”, afirmă Adrian Ţolea.

Vicepreşedintele CJ Arad susţine că noile şantiere “sunt supra-finanţate”.

“La Târnova, de exemplu, s-au alocat pentru 2013, prin programul amintit, circa două milioane de euro pentru drumuri, în timp ce acelaşi Guvern Ponta a alocat întregului judeţ, pentru drumurile judeţene şi comunale, 2,5 milioane de euro. Deloc întâmplător, trei din patru comune au primari liberali, iar aceste sume reprezintă ?cadouri? din partea ministrului liberal Eduard Helvig”, a încheiat Adrian Ţolea, secretarul general al PDL Arad.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare