Adrian Todor: Sprijinim orice demers serios pentru redresarea Aeroportului Arad

Publicat de actualitati-arad in 17 Feb, 2017 | Parerea ta

Deputatul PSD Adrian Todor a fost solicitat de conducerea Aeroportului să sprijine eforturile instituției, de a atrage noi operatori aerieni la Arad.

„Am primit o adresă din partea conducerii Aeroportului Arad, prin care sunt informat că s-au făcut demersuri la compania Tarom, pentru a opera zboruri interne și externe de pe Aeroportul Arad, dar că aceste demersuri nu au avut succes, motiv pentru care ni se solicită sprijinul.

Așa cum am promis și în campanie, vom încerca să sprijinim cu tot ce putem administrațiile locale și cea județeană, astfel că am cerut conducerii Aeroportului să ni se pună la dispoziție toate documentele transmise către Tarom.

De asemenea, având în vedere declarațiile doamnei vicepreședinte Claudia Boghicevici, cu privire la contactarea a 400 de companii aeriene, am solicitat informații oficiale despre acest demers al Consiliului Județean Arad.

În acest sens, imediat ce voi primi documentele de la Aeroport și Consiliul Județean, voi face o interpelare la adresa ministrului Transporturilor, pentru a vedea pe de o parte care este stadiul discuțiilor cu cei de la Tarom, iar pe de altă parte, să vedem cum a rămas cu acel acord dintre domnii Cionca, Falcă și fostul ministru al Transporturilor, care aveau de gând să transfere aeroportul către cei din Timișoara.

Sperăm ca demersul celor de la Aeroportul Arad către Tarom să fie unul serios și să nu ne trezim cu răspunsuri care să demonstreze incompetența unora din administrația locală, care să scoată în evidență imposibilitatea de a se opera anumite zboruri, fiindcă cei de la Consiliul Județean Arad nu au realizat, de ani de zile, investițiile necesare în infrastructura Aeroportului.

De asemenea, sperăm că toate demersurile inițiate de Consiliul Județean Arad sunt extrem de serioase și nu sunt simple exerciții de imagine, fiindcă în joc este un obiectiv de o maximă importanță pentru județul Arad.

Încă o dată, parlamentarii PSD Arad își exprimă întreaga disponibilitate de a sprijini orice demers al administrației locale cu privire la Aeroportul Arad, dar e nevoie și de o maximă seriozitate din partea celor care inițiază aceste demersuri“, declară deputatul Adrian Todor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare