UPDATE Adrian Todor: „Primarul Gheorghe Falcă face crize de nervi în presă“

Publicat de actualitati-arad in 24 Jul, 2017 | 1 Commentariu

Primarul Gheorghe Falcă este extrem de nervos de la anunțul Ministerului Dezvoltării, privind suma de 644 de milioane de lei alocată județului Arad.

În loc să fie fericit că cetăţenii municipiului vor beneficia de investiții în valoare de 37 de milioane de lei în unitățile de învățământ, urmând să fie reabilitate colegiile Economic și „Elena Ghiba Birta“, cu bani de la Guvern, Falcă face crize de nervi în presă și împroașcă cu noroi pe cei care i-au alocat fonduri de la bugetul central.

„Primarul Falcă ne arată încă o dată că nu dă doi bani pe arădeni și este interesat doar de imaginea PNL și de cariera sa politică. Faptul că Guvernul României a alocat prin PNDL 644 de milioane de lei Aradului, cea mai mare sumă primită de județul nostru de la București din 1990 și până în prezent, îl deranjează foarte mult pe Gheorghe Falcă, care își vede pusă în pericol poziția virtuală de unic aducător de bani de la București, cum singur s-a autointitulat, lipsit de modestie, în ultimii ani. Iată că lucrurile nu stau deloc așa, iar PSD alocă Aradului mai mulți bani decât au adus toate guvernele de dreapta la un loc.

Falcă își dă acum arama pe față, arătând că de fapt n-ar fi dorit să vină acești bani la Arad, pentru a putea ataca în continuare parlamentarii PSD. Falcă este tot mai îngrijorat, după ce municipiului i s-au alocat 37 de milioane de lei pentru reabilitarea unităților de învățământ.

Având în minte doar interesul politic, edilul nu poate să nu se îngrijoreze când știe că el a reușit în 13 ani de mandat să reabiliteze un singur colegiu din municipiu, este vorba de Colegiul «Moise Nicoară»,  în timp ce acum, Guvernul, printr-o singură alocare de fonduri, va reabilita două colegii, Elena Ghiba Birta și Economic.

Președintele PNL Arad iese la atac, încercând să minimalizeze alocarea celor 644 de milioane de lei către județul Arad în soeranţa ca sprijinul pe care Guvernul României îl acordă administrațiilor locale arădene să treacă neobservat, cu ajutorul propagandei de doi bani a uriașului aparat plătit din fonduri publice.

Șansele ca arădenii să fie prostiți din nou cu aceeași gargară electorală sunt zero, așa cum zero au fost și fondurile pe care Falcă, Cionca și acoliții lor au reușit să le atragă de la Guvernul Cioloș, pe care l-au sprijinit cu atâta slugărnicie.

Nu am auzit anul trecut ca vreun politician de la PDL Arad, ascuns sub denumirea PNL, să critice Guvernul Cioloș pentru că a alocat zero lei Aradului în 2016, în schimb observăm că actualul Guvern PSD este înfierat de Falcă și ai lui, cu mânie proletară, pentru că finanțează investiții în valoare de 644 de milioane de lei în județul nostru.

Demagogia ieftină promovată de Falcă&co prin tot felul de mijloace de informare plătite din bani publici nu mai poate avea niciun efect asupra arădenilor, care constată diferența uriașă dintre cele două guverne. Până la urmă, Guvernul Tudose a alocat 644 de milioane Aradului, în timp ce Guvernul Cioloș ne-a dat zero lei. Nu e cam mare diferența, Gheorghe Falcă?“, afirmă deputatul PSD Arad Adrian Todor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

UPDATE

Gheorghe Falcă: „Micul deputat  PSD, Todor se laudă cu sărăcia pe care guvernul său a împărțit-o Aradului“

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă atrage atenția asupra minciunilor și manipulărilor parlamentarilor PSD.

„Atunci când un copil obține locul 35 din 41 la o competiție și părintele nu a făcut nimic pentru a-l ajuta sau susține acesta este principalul vinovat. Atunci când părintele acceptă fără rușine ca un copil să fie codaș și nu se implică deloc demonstrează că este un părinte slab.

Același principiu este aplicabil și în cazul parlamentarilor PSD de Arad. Când partidul lor este la putere, când guvernul lor împarte banii în stânga și mai puțin în dreapta, iar ei stau în colțul mesei cu mai marii șefi și acceptă sărăcia pe care aceștia ne-o împart, demonstrează că sunt nu doar parlamentari slabi, ci și oameni mici”, declară Gheorghe Falcă, președinte PNL Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

1 comment

  1. facator says:

    Stimate domnule Todor,nu mai fiti suparat ca Falca “face crize de nervi”.
    Asa macar mai face si el ceva….

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare