Adrian Todor: Municipiul Arad a primit de la Guvern 40 de milioane de lei în plus față de 2016

Publicat de actualitati-arad in 08 Mar, 2017 | Parerea ta

În ciuda minciunii rostogolite în permanență de către reprezentanții PNL, județul și municipiul Arad au primit întotdeauna mai mulți bani de la bugetul de stat, atunci când Guvernul României a fost condus de PSD.

Iar cifrele oficiale arată că și în acest an, Guvernul PSD a alocat atât județului, cât și municipiului Arad sume cu mult mai mari față de Guvernul Cioloș, în 2016.

Comparând datele oficiale publicate pe pagina de internet a Primăriei Arad, în bugetul pe 2016, sumele defalcate din TVA de la bugetul de stat sunt în valoare de 105.682.000 lei, în timp ce în 2017, aceleași sume se ridică la 134.872.000 lei, așadar un plus de 29 de milioane de lei în acest an.

De asemenea, la capitolul subvenții acordate de la bugetul de stat, în bugetul pe 2016 al municipiului Arad găsim suma de 15.705.000 lei alocată de Guvernul Cioloș, iar în 2017, la același capitol, avem suma de 27.435.000 lei, alocată de Guvernul Grindeanu. Așadar, o diferență de aproape 12 milioane de lei în plus, în acest an.

Datele oficiale ne arată o diferență enormă între ceea ce alocă Guvernul PSD și ce au trimis Aradului tehnocrații lui Cioloș. Restul sunt minciuni aruncate în spațiul public de politicieni care nu dau doi bani pe arădeni și încearcă să-i păcălească în permanență.

Din nefericire, anul trecut nu am auzit niciun cuvânt din partea domnilor de la PNL Arad despre sumele mici primite de la guvern. Nu am auzit ca vreun liberal să fie nemulțumit că Aradul a fost batjocorit de Guvernul Cioloș, că tehnocrații susținuți de PNL au întors spatele Aradului.

În schimb, acum, când avem 40 de milioane de lei în plus la bugetul municipiului Arad și 85 de milioane de lei în plus la nivelul județului Arad, apar tot felul de liberali, gen Barbeș, Moșneag și alții, care de dimineața până seara strigă ca din gură de șarpe că nu e bine.

Chiar dacă domnul Moșneag se crede specialist pe probleme economice, realitatea ne arată că sub bagheta sa, ca director, Aeroportul Arad a ajuns în faliment, la cât de bine a gestionat societatea, consumând subvenții enorme de la CJA, din banii arădenilor.

Constat cu surprindere că fostul consilier local, actual consilier județean Ovidiu Moșneag se face de râs, necunoscând modalitatea de calcul a sumelor alocate pentru echilibrarea bugetelor, ceea ce explică într-un fel și activitatea de la Aeroport.

La sfaturi, observăm că cei de la PNL sunt cei mai buni. Dar în viața de zi cu zi, domnul Moșneag a distrus o societate a Consiliului județean, iar domnul Barbeș n-a plătit un leu la bugetul de stat, neavând niciun venit, din nicio activitate“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare