UPDATE Adrian Todor: „Aeroportul Arad a revenit la «normal»: nu mai avem nicio cursă aeriană“

Publicat de actualitati-arad in 03 Oct, 2017 | Parerea ta

Pentru câteva luni, Consiliul Județean Arad s-a mândrit cu două curse săptămânale spre Antalya, care de fapt erau gestionate de companii private, CJA neavând niciun merit în această reușită.

O dată încheiată perioada estivală, situația aeroportului a revenit la „normal“, în sensul că nicio aeronavă nu mai decolează sau aterizează la Arad.

„Tot așteptăm de un an și ceva, de când domnul Marinel Cionca a preluat frâiele județului, să vedem mult promisa redresare a Aeroportului Arad, instituție îngropată sub bagheta magică a liberalilor care au condus destinele Aradului în ultimii 13 ani.

Deși la începutul anului, doamna Boghicevici ne anunța că a trimis sute de adrese către companii aeriene și că vom avea zboruri de pe Aeroportul Arad, întreaga acțiune s-a dovedit una de imagine, un mare fâs, situația fiind în acest moment neschimbată.

Nici nu puteau să fie altfel, din moment ce doamna Boghicevici a solicitat unor companii de lux sau unor companii care se ocupă cu transport rutier să opereze zboruri de pe aeroport, demersul fiind unul total neserios.

În afara unor deplasări costisitoare prin Europa ale clientelei PNL angajate la CJA sau a unor lideri PNL Arad, deplasări plătite cu bani publici, sub pretextul eforturilor pentru atragerea de companii aeriene la Arad, cei de la Consiliul Județean Arad nu au făcut nimic pentru redresarea aeroportului, care se află într-o situație critică, fiind probabil singurul din țară pe care nu aterizează niciun avion.

După sistarea zborurilor spre Turcia, nu vedem nicio strategie din partea CJA, ba mai mult, Aeroportul Arad a rămas și fără conducere, până și eternul director Bălăcel fiind atras de Oradea, unde administrația locală și-a dovedit competența, iar un aeroport care era mult mai slab cotat decât cel de la Arad a devenit extrem de atractiv pentru companiile aeriene.

Așteptăm în această toamnă soluții concrete din partea CJA cu privire la Aeroportul Arad, pentru ca de la anul situația să se schimbe. Și când spunem soluții concrete, nu ne referim la noi deplasări în străinătate, pe bani publici, ale doamnei Boghicevici sau ale directorului comunicActiv Ando.

Sperăm să nu avem parte din nou de concedii costisitoare pe banii arădenilor prin toate colțurile Europei, pe la Săptămâna Modei de la Milano, Oktoberfest sau Festivalul de Film de la Londra, evenimente care au loc în această perioadă, după modelul brevetat în primăvară de cuplul Boghicevici – Ando, iar cei de la CJA să înceapă să lucreze cu adevărat pentru revitalizarea activității de la aeroport.

E păcat ca un aeroport care în urmă cu 13 ani avea zboruri spre București și diferite colțuri ale Europei, un aeroport în care s-au investit în ultimii ani milioane de euro să rămână în continuare doar un loc unde doar se organizează concerte, activitatea aeriană fiind paralizată total“, declară deputatul PSD Adrian Todor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

UPDATE

Consiliul Judeţean le cere iar parlamentarilor să aducă zboruri Tarom la Arad

Deputatul Adrian Todor (PSD) a transmis astăzi un comunicat de presă cu privire la Aeroportul Internaţional Arad, din care reţinem ironiile faţă de faptul că la nivelul Consiliului Judeţean s-a reuşit atragerea zborurilor charter de la Arad în Turcia, în această vară.

Mii de arădeni au folosit acest serviciu, în sezonul estival, alături de mii de timişoreni, hunedoreni şi bihoreni care au ales ca punct de plecare Aeroportul Internaţional Arad. Negocierea cu operatori pentru includerea Aeroportului într-un calendar de zboruri este o preocupare permanentă.

Domnul Todor ne reproşează că zborurile „de fapt erau gestionate de companii private, CJA neavând niciun merit în această reuşită”.

Pentru informarea corectă a domnului deputat, Consiliul Judeţean Arad nu deţine licenţă de zbor, nu este proprietar de aeronave, nu are cum să gestioneze zborurile respective, aşa cum niciun Consiliu Judeţean sau minister care deţine aeroporturile din România nu o face.

Este adevărat că Tarom refuză să folosească Aeroportul din Arad, deşi operează şi de la Timişoara şi de la Oradea. Am solicitat sprijinul parlamentarilor, printre care şi Adrian Todor, pentru a debloca această situaţie, dar nu au reuşit.

Am fost asiguraţi de deputatul Todor, în primăvară, că face demersuri la Autoritatea Aeronautică Română pentru Aeroportul Internaţional Arad, deşi este binecunoscut că instituţia respectivă nu are competenţa de a include Aeroportul în calendarul unui operator de zbor, deci demersurile respective (dacă au existat cu adevărat) nu au adus niciun plus Aeroportului.

Deputatul Adrian Todor ia în derâdere eforturile Consiliului Judeţean Arad de a contacta în scris operatorii de zbor, dar ia în derâdere, paradoxal, şi întâlnirile directe cu aceştia şi invitarea lor la Arad.

Constatăm că orice demersuri am întreprinde, deputatul Todor se raportează la ele ironic. Ne-am dori să avem în parlamentarii de Arad parteneri ai administraţiei judeţene, nu critici ostili cu orice preţ.

Având în vedere că deputatul Todor face parte din majoritatea parlamentară şi girează activitatea Guvernului, deci s-ar putea implica pentru arădeni, îi solicităm încă o dată, aşa cum am făcut-o şi la începutul acestui an, să îşi folosească poziţia publică în mod constructiv pentru judeţul Arad, iar dacă îl preocupă la modul real situaţia Aeroportului Internaţional, atunci îl invităm să se implice concret.

Ne-am bucura să înceapă cu Tarom, companie deţinută de Guvernul României care, la rândul său, este susţinut de majoritatea politică din care face parte Adrian Todor.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliu Judeţean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare