Adina Dumitrean și Mariana Cismașiu invită arădenii în audiență

Publicat de actualitati-arad in 20 Sep, 2017 | Parerea ta

Adina Dumitrean și Mariana Cismașiu, consilieri locali municipali PNL lansează o invitație arădenilor care sunt interesați să afle mai multe informații administrative despre comunitatea locală, în special despre cartierul Aurel Vlaicu.

„Este foarte important să menținem o legătură strânsă cu arădenii, în privința problemelor sau proiectelor administrative care se derulează în municipiul Arad. Am mai lansat invitații cetățenilor din Arad la sediul central, de lângă Primărie și rezultatul a fost unul extrem de pozitiv.

Însă, pentru a veni în întâmpinarea celor care locuiesc în zona UTA, Calea Aurel Vlaicu am decis să mutăm locul întâlnirii mai aproape de aceștia. Prin urmare vă invit la o discuție pe toți cei care sunteți interesați de situațiile administrative ale orașului” a declarat Adina Dumitrean, consilier local muncipal PNL.

„Foarte mulți arădeni din zona Vlaicu ne-au solicitat o serie de întâlniri în cartier, astfel că ne-am conformat dorințelor acestora. În acest moment, în Arad se desfășoară foarte multe proiecte administrative, de la reabilitarea străzilor, a unităților de învățământ, modernizarea stadionului UTA, a spitalului și multe altele.

Este important ca arădenii să fie la curent cu toate aceste proiecte, să aflăm opiniile, sugestiile lor și bineînțeles situațiile întâlnite în zonă. Vă aștept în fiecare marți la o discuție despre comunitatea noastră!” declară Mariana Cismașiu, consilier local municipal PNL.

Programul audiențeleor este între orele 16:00-18:00, în fiecare marți la sediul din Piața UTA, Bl I, cabinet parlamentar.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare