Acțiuni ale polițiștilor în municipiul și județul Arad

Publicat de actualitati-arad in 27 Jul, 2017 | Parerea ta

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Arad au desfășurat, ieri dimineață, o acțiune pe raza municipiului, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional.

La această acțiune au participat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, Biroului Rutier, Biroului de Investigații Criminale, ai Secțiilor de poliție Nr. 1 Vlaicu, Nr. 2 Micălaca și Serviciului Rutier.

În  urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 74.035 de lei, dintre care 57 la O.U.G 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), 4 la Legea 12/1990 (privind activitățile comerciale ilicite), 2 la Legea 61/1991 (privind normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), 1 la Legea 171/2010 (privind sancționarea contravențiilor silvice) și 20 la alte acte normative.

Au fost reținute 6 certificate de înmatriculare, 1 permis de conducere și a fost constatată o infracțiune.

Astfel, polițiștii Secției nr 2 de poliție Micălaca au depistat, în piața Miorița din municipiu, o femeie de 48 de ani, din Vladimirescu, în timp ce oferea spre comercializare 340 de țigarete netimbrate. Pe numele acesteia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat 3 persoane de interes în vederea cercetărilor în diferite cauze.

Polițiștii rutieri au depistat, în trafic, 9 șoferi care au depășit durata de conducere neîntreruptă, (O.G. 37/2007), 5 șoferi care au încălcat prevederile H.G. 69/2012 (privind transportul public de mărfuri și persoane), 2 conducători auto care circulau fără a deține asigurare RCA și un autoturism care prezenta defecțiuni tehnice.

Polițiștii vor continua să desfășoare astfel de acțiuni, atât în municipiu cât și în județ, pentru prevenirea faptelor care contravin normelor de conviețuire socială, circulației pe drumurile publice precum și pentru prevenirea infracțiunilor de orice natură.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare