Acțiune a polițiștilor rutieri, pe raza municipiului Arad

Publicat de actualitati-arad in 26 Apr, 2017 | Parerea ta

Polițiști din cadrul Serviciului rutier, Biroului Rutier și Biroului Drumuri naționale și autostrăzi au desfășurat, în cursul zilei de ieri, o acțiune pe raza municipiului, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în județul Arad: viteza, neacordarea de prioritate pietonilor și indisciplina pietonilor în trafic.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 23.055 de lei și au reținut 5 permise de conducere, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor.

Au mai fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 sancțiuni contravenționale pentru opriri neregulamentare, 21 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea centurii de siguranța și 31 de sancțiuni contravenționale pentru alte abateri.

De asemenea, au fost sancționați 12 pietoni, pentru traversarea drumului prin loc nepermis și traversarea pe culoarea roșie a semaforului.

Și în perioada următoare, polițiștii rutieri vor fi pe străzile din municipiu și județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea disciplinei în trafic a pietonilor și conducătorilor auto.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare