Acţiune caritabilă a militarilor arădeni

Publicat de actualitati-arad in 22 Dec, 2016 | Parerea ta

Ca în fiecare an, militarii din Cetatea Aradului nu au rămas insensibili la nevoile semenilor lor aflaţi într-o situaţie mai grea şi au demarat o acţiune de strângere de produse alimentare şi haine pe care le-au dăruit persoanelor nevoiaşe.

Cu bucurie am putut observa că în fiecare an numărul celor care au beneficiat de aceste mici daruri a crescut simţitor ceea ce arată sufletul mare pe care militarii îl au atunci când vine vorba de dragostea şi grija pentru semenii aflaţi la nevoie.

În acest sens,în ajun de Crăciun,la iniţiativa preotului militar, un grup de militari s-au deplasat pe Valea Mureşului în mai multe localităţi încercând şi reuşind să identifice familii cu reale probleme cărora le-au făcut sărbătorile mai fericite.

În acelaşi spirit de solidariditate umană a fost vizitat şi un veteran de război din oraşul Arad,care a fost colindat şi ca semn de înaltă preţuire i s-a înmânat o diplomă de excelenţă.

Cu speranţa că Hristos se va naşte în ieslea curată a sufletelor fiecăruia dintre noi, militarii arădeni doresc sărbători fericite tuturor oamenilor de bine.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu“. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro
nutritiv.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare