UPDATE 2: Un mort și doi răniți într-un accident pe DN 7

Publicat de actualitati-arad in 12 May, 2014 | Parerea ta

accidentTrei persoane au fost rănite grav într-un accident care a avut loc, luni, pe DN 7, în zona localității arădene Petriș.

Din primele cercetări rezultă că un un autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau trei persoane a fost lovit de un autotren care circula din sens opus, iar remorca acestuia a intrat în balans şi a ajuns pe contrasens.

Potrivit polițiștilor, şoferul autotrenului circula cu viteză excesivă, iar pe fondul carosabilului umed din cauza ploii remorca a derapat şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit autoturismul.

În urma impactului, o femeie şi doi bărbaţi au fost răniți grav.

Un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit pentru a scoate victimele din autoturism, femeia aflată în maşină fiind preluată de un elicopter SMURD întrucât este în stare critică.

Autovehiculele avariate au blocat un sens de circulaţie, iar traficul a fost îngreunat pe DN7, în zonă circulându-se alternativ pe o singură bandă.

UPDATE

Femeia, care era pasager pe bancheta din spate a autoturismului, a decedat.

UPDATE 2

Poliţiştii au stabilit că Gheorghe S., de 41 de ani, din Arad, conducea un TIR, din direcţia Deva spre Arad.

Din cauza neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, carosabilul fiind umed, semiremorca TIR-ului a derapat şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism Dacia Logan, condus regulamentar din sens opus de C. Liviu, de 42 ani, din judeţul Hunedoara.

În urma impactului a fost rănită grav Vergilia C., de 63 de ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului Dacia Logan, care ulterior a decedat.

Totodată, a fost accidentat grav conducătorul autoturismului, Liviu C., şi a fost rănit uşor Victor C., pasager pe scaunul din dreapta faţă în autoturism, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Arad pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Poliţiştii continuă cercetările.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare