Abrudan: „Este momentul zero în PNL Arad. Cineva trebuie să-și dea demisia“

Publicat de actualitati-arad in 10 Mar, 2017 | Parerea ta

Primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, a spus că a decis să candideze la șefia PNL Arad deoarece în filiala județeană este nevoie de un „moment zero“, fiind o atmosferă „destul de încărcată“.

Abrudan consideră că, după foarte mult timp, „este nevoie de un moment zero în filială, în care să fie făcută o analiză serioasă în urma unor alegeri care nu ne-au dus unde ne-am dorit noi să ne ducă, pornind de la locale continuând cu parlamentarele”.

„Pot să încep pornind de la alegerile locale, spunându-vă că am pierdut 12 primari și am câștigat doar doi, şi continunând cu parlamentarele, unde pentru prima dată în istoria post decembristă am fost clasaţi sub PSD la nivel local. De aceea, cred că acesta este momentul zero al filialei, momentul acela în care cineva trebuia să îşi asume rezultatele şi să şi dea demisia onorabil. Iată că ne trezim astăzi, la început de program pentru conferinţa judeţeană de alegeri, cu aceeaşi conducere, cu acelaşi partid slăbit, cu aceiaşi oameni erodaţi în interiorul partidului”, a spus Călin Abrudan.

Primarul din Ineu a mai afirmat că PNL Arad are nevoie de „un suflu nou”.

„Mi-am asumat aceasta candidatură în urma discutilor cu mai mulţi colegi, în special primari, şi nu numai. Din păcate, trăim în partid o atmosferă destul de încărcată, o atmosferă în care sunt foarte puţini cei care au curaj să se exprime. Eu sunt unul dintre cei care nu m-am ferit niciodată să le spun lucrurilor pe nume şi sper să fie din ce în ce mai mulţi cei care pot să spună cu subiect şi predicat cum se simt astăzi în cea ce ar trebui să fie o familie”, a spus Abrudan.

Călin Abrundan a mai spus că odată cu lansarea candidaturii sale vrea să facă un apel la unitate în partid.

„E momentul ca tot ceea ce a fost să se şteargă, dar nu oricum. Să avem o opoziţie serioasă şi constructivă la adresa adversarilor politici, care fac gafă după gafă. Din păcate, noi nu suntem în stare astăzi să spunem decât că noi suntem buni şi ceilalţi sunt răi. Consider că sunt multe subiecte care trebuie abordate, transmise cetăţenilor. Şi, sigur, cel mai important este să terminăm cu dictatura din partid pe care am simţit-o toată lumea, cu listele (n.r. – de la alegeri) care s-au întocmit pentru că «aşa am vrut eu». Şi, sigur că, după cum ştiţi, este o luptă inegală între un primar de orăşel şi un primar de municipiu, dar tocmai ajungând eu să candidez cred că vă daţi seama care este atmosfera în interior”, a mai declarat Abrudan.

Referitor la pierderea a 12 primării, de către PNL, în judeţul Arad, Abrudan a subliniat „că nu există primar care să piardă alegerile decât dacă vrea“.

„De aceea, vă spun astăzi că partidul este demobilizat şi consider că în primul rând trebuie să fim o familie, să ne susţinem reciproc şi să ne respectăm reciproc. În camapaniile de la locale şi parlamentare au fost foarte multe discuţii legate de criterii, din păcate anunţ astăzi public că nu s-a respectat nici unul”, a spus primarul din Ineu.

„Revin la candidatura mea şi vă spun că unii, care sunt mai încrezători în ei, iau candidatura mea în derâdere. Toţi cei care iau în derâdere o candidatură, vorbesc de cei din interior, le spun că în derâdere îşi iau şi situaţia lor de facto. Consider că este momentul în care trebuie să avem grijă de primarii noştri şi tocmai în această idee vreau să candidez. Am pierdut destui colegi care au ajuns să candideze pe alte liste. Măcar să nu mai pierdem şi alte localităţi şi să avem Consiliul Judeţean şi în 2020. Dacă nu facem acest pas la aceste alegeri, consider că partidul nostru va rămâne în derivă”, a mai spus Călin Abrudan.

CITITI SI: Primarii Falcă și Abrudan, candidați la șefia PNL Arad

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare