A început modernizarea stadionului „Francisc Neumann – UTA“

Publicat de actualitati-arad in 19 Jun, 2014 | Parerea ta

20140619_155843-1VIDEO Lucrările de modernizare a stadionului municipal „Francisc Neumann – UTA“ din Arad au început, urmând să fie finalizate peste 3 ani.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost încheiat cu firma SC Tehnodomus SA Arad, care a câștigat licitația, la care au participat trei firme, cu o ofertă în valoare de 32.733.275 lei (TVA inclus), iarlucrările vor dura 36 de luni.

Constructorii au luat în primire obiectivul și pentru început demontează instalațiile actuale, pentru a face loc utilajelor care vor acționa pe șantier și noilor echipamente.

Echipamentele care se demontează vor fi folosite pentru dotarea altor baze sportive ale municipalității.

„Este o promisiune care am făcut-o arădenilor și o îndeplinim: vom avea un stadion la cele mai ridicate standarde. Municipalitatea a demonstrat că inveștește în infrastructura sportivă”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

În proiectul tehnic s-a prevăzut mărirea capacităţii stadionului şi modernizarea acestuia, astfel încât să fie omologat în conformitate cu standardele UEFA.

În urma lucrărilor de modernizare, capacitatea tribunelor va creşte de la 7.000 de locuri la peste 12.500, dintre care 2.798 la tribuna oficială şi la tribuna I, 3.982 locuri la tribuna a II-a, şi câte 2.902 la peluzele Nord şi Sud.

Tribunele vor fi acoperite integral cu folie textilă, care va fi montată pe o structură metalică spaţială.

Vor exista 15 puncte de acces în stadion, iar sub peluza din Sud va exista un mini-hotel, destinat cazării pe termen scurt a echipelor oaspete şi a personalului auxiliar, dar şi un restaurant.

De asemenea, la intrarea principală în stadion va fi amenajat muzeul sportului arădean.

În zona stadionului va fi amenajată o parcare cu 300 de locuri pentru autoturisme şi 20 de locuri pentru autocare.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare