A fost stabilită taxa de externare la Arad. Vezi câţi bani va „câştiga” spitalul

Publicat de actualitati-arad in 28 Mar, 2013 | Parerea ta

OLYMPUS DIGITAL CAMERAManagerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au decis valoarea coplăţii, însă când au făcut calculele şi-au dat seama că suma strânsă anual este neînsemnată în buget.

Noua taxă pentru pacienţi va fi de 10 lei, adică valoarea maximă pe care o poate avea coplata, conform reglementărilor făcute de Guvern. Dacă pentru unii pacienţi suma înseamnă ceva, pentru cel mai mare spital din judeţ coplata aduce venituri suplimentare neglijabile într-un an.

Asta pentru că dintre cei 32.000 de pacienţi, cât are unitatea medicală într-un an, cel mult 6.000 s-ar încadra la coplată, restul fiind internaţi în regim de urgenţă sau fiind categorii de pacienţi exceptate de la plată.

Astfel, spitalul ar aduna anual maximum 60.000 de lei. La un buget de 135 de milioane de lei, creşterea de disponibilităţi financiare ar fi de 0,044 la sută.

„Aceşti bani ne ajung doar pentru consumabilele de birou trei, cel mult patru luni. La fiecare pacient sunt multe formalităţi de făcut, ceea ce presupune cheltuieli mari cu hârtia de imprimanta şi tonerul”, a declarat, pentru StirileProTv.ro/Vest, managerul spitalului, Teodora Olariu.

Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital, începand din 1 aprilie.

sursa: stirileprotv.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare