91 de migranți din Irak şi Siria, găsiți ascunși într-un TIR

Publicat de actualitati-arad in 27 Jun, 2017 | Parerea ta

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat, într-un camion încărcat cu piese auto, 91 de cetățeni din Irak şi Siria, care s-au ascuns în mijlocul de transport cu intenția de a ajunge ilegal într-un stat din Spațiul Schengen.

Cei 91 de sirieni și irakieni au fost descoperiți într-un autotren condus de un cetățean turc. Conform documentelor de însoţire a mărfii, autotrenul transporta piese auto din Turcia, pentru o societate comercială din Norvegia.

„Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că șnurul de siguranţă al camionului este tăiat şi înnodat cu o faşă din plastic în partea laterală. Drept urmare, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra compartimentului marfă al automărfarului, ocazie cu care polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse printre marfa transportată, nouăzeci şi unu de persoane.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt 44 bărbaţi, 18 femei şi 29 copii, cetăţeni irakieni şi sirieni, adulții având vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, iar minorii între 2 şi 17 ani, majoritatea fiind solicitanți de azil în România“, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

În timpul cercetărilor, conducătorul auto a declarat că nu avea cunoştinţă despre prezența persoanelor în camion, pe timpul călătoriei el staţionând în mai multe parcări.

Totodată, cetățenii irakieni şi sirieni au declarat că s-au ascuns în mijlocul de transport cu intenția de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini, iar şoferului turc este cercetat pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare