Falcă: „Ministrul Culturii face declarații fără responsabilitate“

Publicat de actualitati-arad in 18 Mar, 2013 | Parerea ta

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPrimarul Aradului, Gheorghe Falcă, a reacționat la declarațiile ministrului Culturii, care a spus că susține Timișoara pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021, afirmând că Daniel Barbu a făcut „declarații fără responsabilitate“.

Aradul se numără printre oraşele care şi-au manifestat intenţia de a-şi depune candidatura pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

În cursul zilei de luni, Gheorghe Falcă a declarat că „se observă o «agitaţie» la nivel declarativ cu privire la acest subiect“.

„Mai mult, ministrul Culturii îşi exprimă public sprijinul faţă de unul dintre posibilii candidaţi, adică Timişoara, uitând că nu are statut de ambasador al unui anumit oraş, ci ministrul al Culturii şi este obligat să fie imparţial. Declaraţiile fără responsabilitate ale ministrului Daniel Barbu nu avantajează Timişoara, ci dimpotrivă”, a declarat Gheorghe Falcă.

Primarul Aradului a afirmat că „reprezentanţii instituţiilor europene nu agreează imixtiunile politice într-o competiţie care are cadrul de manifestare cultural şi administrativ, nicidecum politic. Europa vrea o competiţie echitabilă, în care fiecare competitor să aibă şanse egale şi unde nimeni să nu uzeze de mijloace neloiale”, a mai aspus Falcă.

Primarul Aradului a mai adăugat că „în plus, majoritatea oraşelor care doresc să se înscrie în cursă şi-au anunţat deja candidatura, deşi acest fapt contravine însuşi regulamentului impus de Consiliul de Miniştri ai Uniunea Europeană, singura instituţie care poate acorda titlul de Capitală culturală europeană“.

„Deocamdată este prematur să vorbim despre depunerea candidaturilor. Cu şase ani înainte de desemnare, deci în 2015, va fi prima etapă, de preselecţie, când statul membru în cauză, în cazul nostru România, publică o invitaţie de depunere a candidaturilor destinat oraşelor care ar putea fi interesate să obţină titlul. Oraşele au la dispoziţie zece luni pentru a răspunde cu o prezentare a proiectului programului general pentru anul în cauză. Apoi, după ce dosarele trec prin filtrul unei comisii europene, special desemnată, iar oraşele acceptate vor trece în etapa a doua, când se va desemna efectiv oraşul care va deţine titulatura de «Capitală Culturală Europeană». Până atunci, aşa cum afirmam, este vorba doar de intenţii declarative, nicidecum de demersuri oficiale”, a completat Gheorghe Falcă.

CITITI SI:

Ministrul Culturii sprijină Timişoara la titlul de Capitală Culturală Europeană

Igaș: Este impardonabilă declaraţia ministrului Barbu care sprijină candidatura Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană

Aradul vrea să fie Capitală Culturală Europeană în 2021

VEZI cum a fost promovat Aradul în Parlamentul European

Cum văd ambasadorii candidatura Aradului

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare