25 de cetățeni irakieni, opriți la frontieră

Publicat de actualitati-arad in 22 Aug, 2017 | Parerea ta

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat 25 cetățeni din  Irak, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cursul nopții de luni spre marți, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmerie Arad, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

„În jurul orei 1.30, aceștia au observat pe direcţia localităţii de frontieră Nădlac mai multe persoane care se îndreptau spre teritoriul statului vecin, pe jos, prin culturile agricole. Poliţiştii au intervenit cu operativitate, iar grupul, format din 25 de persoane, 6 bărbaţi, 3 femei şi 16 minori, a fost oprit în apropierea graniţei şi dus la sediul sectorului pentru cercetări. Din primele verificări efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni irakieni, 9 adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani și şaisprezece minori, cu vârste între 1 an şi 16 ani, toți solicitanţi de azil în ţara noastră“, a informat Poliția de Frontieră.

Cetățenii irakieni au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare