Ziarul electronic al arădenilor

21 mai, declarată Ziua Poliţiei Locale

politia locala1Senatorii au adoptat o propunere legislativă prin care ziua de 21 mai este declarată Ziua Poliţiei Locale.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari UDMR, PDL, PSD, PP-DD şi UBBR (minorităţi) şi prevede acordarea posibilităţii autorităţilor publice locale şi ONG-urilor interesate de a organiza evenimente dedicate „recunoaşterii rolului important şi a meritelor poliţiei locale privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor“.

Potrivit iniţiatorilor, ziua de 21 mai a fost aleasă deoarece „ortodocşii şi romano-catolicii îi prăznuiesc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, aleşii Domnului pentru întărirea credinţei“, sfinţi pe care „poliţiştii locali din România i-au ales pentru a le fi protectori şi a-i ajuta în activitatea lor“.

În expunerea de motive, iniţiatorii precizează faptul că instituţiile din sistemul naţional de apărare şi siguranţă publică, din care face parte şi Poliţia locală, au desemnată o dată în care se sărbătoresc la nivel naţional: Poliţia Română – 25 martie, Jandarmeria Română – 3 aprilie şi Poliţia de Frontieră – 24 iulie.

„Considerăm că instituţia Poliţiei locale, ca organ al administraţiei publice locale, cu un rol important în dezvoltarea societăţii româneşti, are dreptul de a avea desemnată o zi de recunoaştere la nivelul întregii ţări, în care să se sărbătorească la fel ca celelalte instituţii cu care participă la climatul de ordine şi siguranţă naţională“, arată iniţiatorii în expunerea de motive.

Legea are un caracter ordinar şi a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 77 de voturi pentru, şase voturi împotrivă şi patru abţineri.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.