Elevii din Arad au fost implicați în proiecte derulate împreună cu Poliția Locală

Publicat de actualitati-arad in 31 Ian, 2012 | Parerea ta

Peste 500 de elevi din municipiul Arad au participat, anul trecut, la diverse întâlniri cu reprezentanții Poliției Locale Arad.

Elevii au fost implicați în diverse proiecte, prin care au aflat amănunte despre activitatea instituției sau au fost invitați să își exprime opiniile despre aceasta. Cei mai mici elevi și le-au exprimat prin desen, în cadrul proiectului „Polițistul Local – alături de noi”, iar elevii de gimnaziu prin discuții libere. Primul proiect s-a adresat copiilor din clasele I-IV și a presupus realizarea de către aceștia a unor desene care să reflecte modul în care vad ei activitatea Poliției Locale și rolul acestei instituții în comunitate. Proiectul  a fost derulat în perioada aprilie – mai 2011 și au fost implicați aproximativ 200 de elevi de la 8 școli din municipiu. Un juriu de specialitate a analizat lucrările, iar cele mai apreciate au fost premiate. Școlile participante au fost: Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, Școala Generală „Nicolae Bălcescu“, Școala Generală 22 „Caius Iacob“, Școala Generală 18 „Avram Iancu“, Școala Generală nr. 5, Colegiul Națioanl „Elena Ghiba Birta”, Liceul German „Adam Muller Guttebrunn ”, Liceul Baptist „Alexa Popovici“. Cu acest prilej, au fost efectuate o serie de vizite în aceste unități de învățământ și s-a discutat cu elevii și cadrele didactice despre Poliția Locală Arad.

Cel de-al doilea proiect inițiat de Poliția Locală Arad, care a inclus un număr mare de elevi, a fost „Spune NU cerșetoriei !” și a avut scopul de a diminua fenomenul cerșetoriei pe străzile din oraș, prin tragerea unui semnal de alarmă către cetățeni asupra efectului pe care îl are acordarea de bani cerșetorilor. Motto-ul campaniei a fost „Feriți-vă de cerșetori – adevărata sărăcie nu iese pe stradă!”- Honore de Balzac. Proiectul a inclus mai multe activități: acțiuni pentru depistarea persoanelor care practică cerșetoria, identificarea și sancționarea acestora, dar și deplasări în școli, pentru discuții cu elevii pe această temă.  Cu această ocazie reprezentanții Poliției Locale au efectuat vizite în 12 școli din oraș: Colegiul Tehnic și de Protecția Mediului, Școala Generală11 „Nicolae Bălcescu”, Școala Generală nr. 3 „Iosif Moldovan”, Școala Generală nr. 22 „Caius Iacob”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, Școala Generală nr. 12, Școala Generală nr. 18 „Avram Iancu”, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Școala Generală nr. 4 „Ioan Slavici”. La discuții au luat parte, în total,  250 de elevi din clasele V-VIII. Ei au avut astfel ocazia să își expună opiniile vis-à-vis de acest fenomen, să propună eventuale soluții,  să adreseze întrebări polițiștilor locali.

Tot în cursul anului trecut, Poliția Locală a fost invitată ca partener în proiecte inițiate de instituțiile de învățământ din Arad.  Campania „Mă opun violenței”, demarată de Școala Generală nr. 22,  are ca obiectiv prevenirea și combaterea violenței în școală, prin sensibilizarea elevilor asupra comportamentelor ce trebuie adoptate atunci când se confruntă cu acte violente, cu delicvența juvenilă. De asemenea, protocolul pentru Parteneriat Educațional, inițiat de Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, are ca temă relațiile dintre cetățeni, în condițiile în care școala pregătește copilul să facă față provocărilor lumii contemporane. Elevii Centrului Școlar din Arad au făcut cunoștință și ei cu polițiștii locali la o întâlnire pe tema violenței în mediul școlar. „Pentru noi, elevii sunt parteneri de dialog. Îi întâlnim zilnic pe străzi, în școli și aș vrea să ne cunoaștem cât mai bine. Suntem conștienți că de felul în care sunt responsabilizați depinde în foarte mare măsură civilizația acestui oraș minunat, Aradul.  Trebuie să știe că se pot baza pe Poliția Locală atunci când situația o cere și ni se pot adresa fără nici un fel de reținere, de la mic la mare. Acțiunile cu ei și pentru ei vor continua și anul acesta în ideea creării unei legături permanente”, a spus Viorica Graur, director executiv al Poliției Locale Arad.

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

 
Advertisement

Facebook & Twitter

 
 

 

 

Arad Time

SEO SEO Romania Pagina indexata de motorul de cautare Romanesc Certificat Web ziare