Prefectura județului Arad, Primăria municipiului, Consiliul Judeţean şi Compania Naţională de Căi Ferate „CN CFR” SA organizează, în perioada 31 ianuarie-1 februarie, „Centenarul clădirii Staţiei C.F.R. Arad“.
Manifestările dedicate acestui eveniment vor debuta marţi, 31 ianuarie, de la ora 18.00, în Stația CFR Arad, cu o sesiune de comunicare cu tema: „Gara Arad 100 de ani de existenţă“, o lansare a lucrării Monografia Staţiei CFR Arad, autor Radu Belu din Braşov şi cu o prezentare a ing. Valentin Ivănescu intitulată „Călătorie în timp”. Acţiunile dedicate clădirii de călători a Staţiei Arad vor continua miercuri, 1 februarie, cu vizitarea expoziţiei Gara Arad – 100 de ani de la inaugurarea clădirii de călători, iar mai apoi vor urma meaje şi evocări din trecutul Stației CFR Arad. „Am dorit să marcăm aşa cum se cuvine centenarul unei clădiri simbol pentru oraşul nostru. Vrem ca şi Gara Arad să constituie un reper pentru judeţul nostru şi tocmai de aceea vrem să îi punctăm trecutul”, a afirmat Călin Bibarţ, prefectul judeţului Arad.


Arad Time
