PSD Arad susține că forţele de ordine încearcă să descurajeze participanţii la proteste

Publicat de actualitati-arad in 24 Ian, 2012 | Parerea ta

Liderii PSD Arad susțin că mai multe persoane le-au atras atenția că în instituţiile publice au apărut circulare privind constituirea unor „structuri pentru păstrarea ordinii publice“.

„Potrivit informaţiilor noastre, aceste structuri ar trebui să intervină în cazul în care situaţia socială scapă de sub control. Îl somăm pe prefectul Bibarţ să spună public dacă aceste zvonuri se confirmă sau nu. Noi sperăm că sunt simple zvonuri, altfel avem de-a face cu o situaţie extrem de periculoasă. Numai regimurile dictatoriale încearcă să întoarcă unii cetăţeni împotriva altora. Noi credem că protestele democratice vor continua să rămână paşnice. Dacă totuşi vor fi probleme, există instituţii abilitate ale statului care trebuie să intervină, în limitele legii”, a afirmat Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Social-democrații arădeni mai spun că, de altfel, forţele de ordine „încearcă să descurajeze participanţii la proteste“. „Protestele de pe platoul din faţa Palatului Administrativ au devenit un fenomen social la Arad, la fel ca în alte zeci de oraşe din ţară. Indiferent de vreme – frig, ploaie – sute de oameni cer regimului Băsescu să demisioneze. În loc să asculte voinţa majorităţii populaţiei, regimul PDL se agaţă de scaune şi de privilegii şi încearcă să împiedice şi să oprească protestele democratice. Oameni în vârstă au venit la mine şi mi-au spus că au fost opriţi de jandarmi care le-au spus să nu protesteze, pentru că vor fi amendaţi. Cred că sunt încercări de intimidare, care nu fac decât să îi îndârjească pe arădeni, care ştiu foarte bine ce drepturi au”, a declarat Dorel Căprar.

PSD Arad a prezentat, marți, într-o conferinţa de presă, un arădean care a participat la protestele de la Bucureşti. Radu Ionescu spune că a protestat paşnic la Bucureşti, dar a fost amendat de jandarmi pentru că a strigat şi a scandat. „Iată exemplul unui cetăţean care a protestat paşnic, dar a fost amendat de regimul represiv Băsescu” a încheiat liderul PSD Arad.

PSD Arad a cerut Primăriei să nu trucheze imaginile de pe webcam-ul orientat spre platoul din faţa Palatului Administrativ. „Observăm că Gheorghe Falcă cenzurează ceea ce văd arădenii. Oricât ar încerca acest lucru, arădenii ştiu şi înţeleg ce se întâmplă în oraşul lor”, a mai spus Dorel Căprar.

UPDATE: Declarație prefect Călin Bibarţ

„Dacă cineva poate să probeze aceste afirmaţii şi să prezinte o asemenea circulară semnată de mine eu sunt dispus să îmi dau în acel moment demisia. Nu există niciun fel de circulară care să aibă un asemenea conţinut. Dacă, însă, se va dovedi că afirmaţiile nu au niciun suport real, şi cei care le-au furnizat vor doar să inducă oamenii în eroare, îi las pe arădeni să judece cum înţeleg unii politicieni diferenţa dintre politică şi administraţie“.

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

 
Advertisement

Facebook & Twitter

 
 

 

 

Arad Time

SEO SEO Romania Pagina indexata de motorul de cautare Romanesc Certificat Web ziare