Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o persoană din Guineea, care a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria folosindu-se de o viză falsă.
În data de 12.12.2011, în jurul orei 01.40 în Punctul de Trecere a Frontierei Curtici cu trenul Intercity „Dacia”, pe sensul de ieşire din ţară se afla o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră un paşaport eliberat de autorităţile din Guineea. Cu ocazia efectuării controlului documentelor de călătorie poliţiştii de frontieră au constatat că, la pagina opt a paşaportului are aplicat un colant de viză de tranzit cu o singură călătorie,eliberat de către autorităţile Republicii Ungare,peste care sunt aplicate frânturi de ştampilă ale aceluiaşi stat,drept pentru care reiese faptul că viza de tranzit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic. Din declaraţia persoanei a rezultat faptul că viza de tranzit a fost obţinută prin intermediul unei persoane necunoscute din Bucureşti, în schimbul sumei de 850 euro. Totodată acesta a mai declarat că intenţiona să ajungă in Republica Ungară,dar nu avea documentele necesare.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor sa fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Purtător de cuvânt IJPF Arad,
agent de poliţie Rohozneanu Flavia


Arad Time
