Compania de Teatru Aradi Kamaraszinhaz, la Festivalul Teatrelor de Studio

Publicat de actualitati-arad in 18 Noi, 2011 | Parerea ta

Proaspăt reîntorşi de la Budapesta, unde au jucat în spectacolul „Flori pentru Algernon”, la Centrul Cultural MOM, actorii Companiei de Teatru Aradi Kamaraszinhaz se pregătesc pentru alte două deplasări.

Astfel, peste câteva zile, spectacolul „Decalogul după Hess”, de Alina Nelega, în regia lui Tapaszto Erno, şi „Quartet”, de Heiner Muller, în regia lui József Balog, vor participa la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Teatrelor de Studio InterFest, organizat de Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti. Reprezentaţiile Companiei de Teatru Aradi Kamaraszinhaz vor avea loc în zilele de 20 şi 21 noiembrie de la orele 17 şi respectiv 18.

Cele două producţii care se vor juca la Piteşti au repurtat în ultima perioadă mai multe reuşite marcante, pe scene din ţară şi străinătate. Astfel, după o primire extrem de călduroasă a publicului şi criticii din Ungaria, spectacolul „Quartet” a participat la Colocviul Teatrelor Minoritare de la Gheorgieni, de unde a venit acasă cu două premii importante, pentru cea mai bună actriţă, lui Éder Enikő, pentru rolul Merteuil şi premiul special al juriului. De asemenea, după numeroase reprezentaţii care au emoţionat asistenţa, „Decalogul după Hess” a fost distins cu premiul pentru cel mai bun recital actoricesc la cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Atelier de la Baia Mare şi premiul pentru cel mai bun actor – Harsányi Attila, la ediţia a XVII-a a Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea. Cele două spectacole se vor juca la Piteşti în cadrul Festivalului Teatrelor de Studio InterFest în limba maghiară cu subtitrare în limba română, reprezentanţii Companiei de Teatru Aradi Kamaraszinhaz exprimându-şi speranţa ca seria succeselor să continue cu ocazia acestei participări. Facem precizarea că în cadrul actualei ediţii a manifestării mai sunt înscrise în competiţie teatre şi companii teatrale precum Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, compania Tandem din Piatra Neamţ, compania Arca La Scena, Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti ARCUB, Gestual Art, Centrul Cultural pentru UNESCO, Teatrul Evreiesc de Stat, Compania de Teatru Sbaroc, toate din Bucureşti.

După ce va participa la Festivalul Teatrelor de Studio InterFest „Decalogul după Hess” se va juca şi la Fabrica de Pensule din Cluj – Napoca. Reprezentaţia va avea loc cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice de pe lângă Guvernul României, instituţie care a finanţat participarea aceleiaşi producţii la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea din această toamnă.

Compania de Teatru Aradi Kamaraszinhaz

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

 
Advertisement

Facebook & Twitter

 
 

 

 

Arad Time

SEO SEO Romania Pagina indexata de motorul de cautare Romanesc Certificat Web ziare