Sfaturi care pot aduce o reducere a facturilor la electricitate şi gaze

Publicat de actualitati-arad in 26 Nov, 2013 | Parerea ta

gazCompania E.ON Energie România încurajează clienţii să economisească energie  prin utilizarea eficientă a gazelor naturale şi a electricităţii, urmând câteva sfaturi care pot conduce nu doar la un confort termic sporit al locuinţei, ci şi la o reducere considerabilă a facturilor lunare.  

Utilizarea eficientă a energiei în vederea obţinerii controlului asupra costurilor cu energia a devenit o preocupare majoră a consumatorilor nu doar cu ocazia debutului sezonului rece, ci şi în contextul liberalizării pieţei de energie, care implică şi creşterea treptată a preţurilor la gaze naturale şi electricitate în decursul următorilor ani.

Deşi eficienţa energetică acoperă un ansamblu mult mai vast de măsuri care privesc toate categoriile de consumatori, ceea ce îi stă fiecăruia în putinţă este să aplice câteva măsuri simple şi eficiente, unele dintre ele nepresupunând niciun cost.

Recomandările furnizorului de gaze naturale şi electricitate E.ON Energie România pentru a reduce factura de gaz sunt următoarele:

Izolaţi îmbinările ferestrelor cu garnituri de etanşare autoadezive (tip purfix). În cazul ferestrelor cu tâmplărie de lemn şi sticlă simplă, pierderile de căldură prin spaţiile neizolate pot reprezenta mai mult de 30% din totalul pierderilor de căldură în sezonul rece.

Reglaţi temperatura din locuinţa dumneavoastră în funcţie de confortul dorit luând în considerare că peste temperatura de 19 °C, fiecare grad în plus poate să însemne o creştere a consumului de gaze naturale cu circa 8%.

Deschideţi larg ferestrele pe perioade scurte de timp astfel încât spaţiile să se aerisească şi să se încălzească mai repede. Pierderile de căldură sunt mai mari dacă lăsaţi ferestrele întredeschise pe perioade lungi de timp.

Izolaţi conductele de agent termic mai ales în cazul celor care traversează spaţii neîncălzite (holuri, subsoluri, garaje, magazii), pentru a minimiza pierderile de căldură.

Asiguraţi-vă că radiatoarele nu sunt acoperite de perdele sau alte obiecte, pentru a nu îngreuna schimbul de căldură, aerisiţi şi caloriferele de câte ori este cazul.

Setaţi din centrala termică o temperatură mai scăzută a apei calde astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece. Trebuie menţionat că la o centrală de apartament care prepară atât agent termic cât şi apă caldă menajeră, consumul de gaze naturale este maxim în momentul când se prepară apa caldă.

Folosiţi un termostat de ambianţă care comandă funcţionarea centralei ţinând cont de temperatura setată în camera în care se montează şi care determină o reducere cu până la 25% a costurilor de încălzire.

Montaţi robinete cu cap termostatat pe calorifere pentru a controla debitul agentului termic din radiator în fiecare cameră.

Izolaţi termic pereţii, acoperişul şi ferestrele pentru a reduce cu până la 50% costurile de încălzire.

Asiguraţi-vă de funcţionarea optimă a aparatelor consumatoare de gaz. Solicitaţi sprijinul instalatorilor autorizaţi pentru reglarea arzătoarelor, verificarea filtrelor de apă şi a depunerilor de calcar pe conducte, astfel încât să evitaţi consumul excesiv de gaze naturale.

În măsura posibilităţilor, înlocuiţi centrala veche neperformantă sau sobele cu o centrală termică cu tiraj forţat şi cameră etanşă de ardere (randament de aprox. 90%) sau cu o centrală termică în condensaţie (randament de aprox. 96%), pentru a obţine o economie de energie de până la 20% sau chiar mai mult.

În ceea ce priveşte energia electrică sunt recomandate următoarele:

Utilizaţi becuri economice sau becuri cu LED. De exemplu un bec clasic de 100W consumă anual circa 100 kWh, din această cantitate doar 6% fiind transformată în lumină, restul de 94% se pierde prin căldură.

Alegeţi puterea becurilor în funcţie de nivelul de lumină necesar. Nu este necesar să folosiţi becuri de 100W pe holuri, pot fi utilizate spoturi de putere mica.

Utilizaţi iluminatul local pentru anumite activităţi. Pentru a citi se poate folosi o lampă de birou, nu e nevoie de o lustra cu 5 becuri de 100W.

Folosiţi lumina naturală cât mai mult acolo unde este posibil, prin ajustarea perdelelor, draperiilor sau a storurilor.

Amplasaţi aparatele de răcit, congelator, frigider la distanţă de sursele de căldură. De evitat amplasarea acestora în bătaia directă a razelor solare sau în medii în care apare efectul de seră cum sunt balcoane închise.

Achiziţionaţi aparatură electrocasnică de clasă energetică superioară A++ sau A+++, pe termen lung reprezintă alegerea corectă, costurile fiind amortizate deoarece consumă mai puţin şi sunt mai eficiente. Conform specialiştilor, un sfert din consumul de curent din gospodării este dat de funcţionarea frigiderului/congelatorului iar 10% de cea a maşinii de spălat.

Aparatele electrocasnice lăsate în stand by consumă energie, chiar dacă nu sunt folosite.

Deconectaţi echipamentele care nu le folosiţi, ca de exemplu încărcătoarele pentru telefoanele mobile, acestea consumă energie chiar dacă nu vă încărcaţi telefonul.

Verificaţi periodic instalaţia-contactele imperfecte, defectele de izolaţie.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul Comunicare Corporatistă E.ON România. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Social

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare