17 migranţi depistaţi la frontiera arădeană

Publicat de actualitati-arad in 22 Jul, 2017 | Parerea ta

Poliţiştii de frontieră de la Vărşand şi Curtici au depistat şaptesprezeze cetăţeni din Irak şi Pakistan, care încercau să ajungă ilegal într-un stat din Spațiul Schengen deplasându-se spre linia de frotieră pe jos, cu taxiuri, autoturisme sau fiind ascunşi în portbagaj.

Poliţişti de frontieră de la Vărşand au declanşat o acţiune specifică pentru combaterea migraţiei ilegale, iar vineri, în jurul orei 19.30, au oprit pentru control pe DN 79A, între localităţile de frontieră Chişineu Criş şi Socodor, două taximetre care se îndreptau spre granița cu Ungaria.

La volanul mașinilor se aflau doi cetăţeni români, iar alături de ei se mai aflau, în calitate de pasageri, nouă persoane de origine afroasiatică. Deoarece pasagerii nu dețineau documente de identitate, aceștia au fost duși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

La verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, patru adulţi cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani și cinci minori, având vârste cuprinse între 6 şi 16 de ani.

În cadrul cercetărilor preliminare s-a stabilit că cele nouă persoane doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen, iar şoferii de taxi au declarat că ei s-au prezentat la comandă pentru a duce persoanele până în localitatea Pilu.

Tot vineri, polițiștii de frontieră de la Vărșand au observat, la aproximativ 300 metri faţă de linia de frontieră, un grup de trei persoane care se deplasau pe jos, paralel cu calea ferată, înspre Ungaria.

Poliţiştii de frontieră au intervenit, iar grupul format din trei bărbaţi a fost oprit în apropierea graniţei şi condus la sediul sectorului pentru cercetări.

Din primele verificări efectuate polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak – Mustafa K., în vârstă de 19 ani, Dindar H., de 22 de ani, şi Mohammed H., de 21 de ani. Toţi sunt solicitanţi de azil în ţara noastră şi au declarat ca intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Irakienii au spus că au călătorit până în localitatea Macea cu un taximetru, iar de aici şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reținerii.

În ambele cazuri poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

În urma activităţilor întreprinse pentru securizarea frontierei de vest, sâmbătă, în jurul orei 3.00, în zona de competenţă a Sectorului P.F. Vărşand, poliţiştii de frontieră au oprit în trafic, la 2 km de linia de frontieră, un autoturism Dacia Logan, despre care aveau suspiciuni că ar transporta persoane care intenţionează să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

La volanul mașinii se afla cetăţeanul român Iulian C., în vârstă de 24 ani, alături de care se mai aflau, în calitate de pasageri, dar şi ascunşi în portbagaj, cinci persoane, toţi bărbaţi. Deoarece pasagerii nu dețineau documente de identitate, aceștia au fost duși la sediul Politiei de Frontiera pentru cercetări.

În cadrul primelor verificări, cei în cauză au declarat sunt solicitanți de azil și că intenţionau să ajungă până în apropierea frontierei, iar apoi să treacă ilegal, pe jos, pe câmp, evitând controlul de frontieră, cu scopul de a ajunge în Germania. Şoferul nu a dorit să facă declaraţii în cadrul primelor cercetări.

Poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit celor cinci bărbaţi lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferului român pentru trafic de migranţi urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare