13 decembrie

Publicat de actualitati-arad in 12 Dec, 2015 | Parerea ta

1863: Guvernul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mânăstirești, deziderat al Revoluției de la 1848.

1921: Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu.

1928: Are loc, la Filarmonica din New York, premiera compoziției Un american la Paris, de George Gershwin.

1941: Al Doilea Război Mondial: România și Ungaria declară război Statelor Unite.

1981: Generalul Jaruzelski decretează legea marțială în Polonia. Măsura era luată ca urmare a amplelor manifestări sociale organizate de sindicatul “Solidaritatea.”

1990: A fost înființat Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), prin Legea nr. 39/13.12.1990. Scopul declarat al acestei instituții este: „organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța statului în timp de pace, cât și de război”.

1991: Este semnat, la Seul, Acordul privind reconcilierea, neagresiunea, cooperarea și schimburile dintre Nordul și Sudul Coreii, intrat în vigoare la 19.02.1992. A fost semnată declarația privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.

1996: Liderii Uniunii Europene au prezentat design–ul bancnotelor EURO.

Kofi Annan a devenit secretarul general al ONU.

2000: Scriitorului rus Aleksandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, i–a fost decernat Marele Premiu al Academiei Franceze de Științe Morale și Politice.

2002: Uniunea Europeană anunță că Cipru, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia vor deveni membre de la 1 mai 2004.

2003: Președintele irakian Saddam Hussein este capturat în apropierea orașului Tikrit.

2005: A fost inaugurat noul sediu al Bibliotecii Academiei Române.

sursa: wikipedia.org

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Remember

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare