11,5% dintre parlamentari sunt femei, în creştere faţă de legislatura trecută

Publicat de actualitati-arad in 14 Feb, 2013 | Parerea ta

parlament11,5% dintre parlamentarii români sunt femei (68 de persoane), în creştere uşoară faţă de legislatura trecută, însă România continuă să fie sub media europeană la acest capitol, potrivit unui studiu AEP

Procentul mandatelor deţinute de femei s-a dublat faţă de legislatura 1990-1992. Cu toate acestea, nivelul de reprezentare a femeilor în forul legislativ rămâne redus în comparaţie cu alte state europene, arată analiza AEP, intitulată „Evoluţia reprezentării femeilor în Parlamentul României”.

De-a lungul celor şase legislaturi din perioada postdecembristă numărul femeilor care au deţinut un mandat de parlamentar a crescut progresiv, de la 24, respectiv 4,9%, în primul Parlament (1990-1992) la 68 în actualul Parlament, respectiv 11,5%. Faţă de legislatura trecută, numărul doamnelor parlamentar a crescut uşor (de la 9.8% la 11,5%).

Potrivit studiului, la alegerile parlamentare din 2012 s-au înscris 340 de candidaţi femei, reprezentând 13,8% din totalul de 2451 de candidaţi.

U.D.M.R. este competitorul electoral care a avut cele mai multe propuneri de candidaţi femei, respectiv 84, dar, totodată, şi cele mai puţine alese femei: una singură.

În cadrul formaţiunilor politice, procentul de parlamentari femei este următorul: USL – 11% (44 de mandate din totalul  de 398); ARD – 12,6% (10 mandate din 79); PP-DD – 18% (12 mandate din 66); UDMR – 3,7% (1 mandat din 27); Asociaţia Liga Albanezilor din România – (1 mandat).

Circumscripţia electorală unde au fost alese cele mai multe femei este circumscripţia nr. 42, Bucureşti. Astfel, locuitorii Capitalei au trimis în Parlament 10 femei (7 la Camera Deputaţilor şi 3 la Senat).

La polul opus, judeţele unde nu se regăseşte nici o femeie pe lista aleşilor la Camera Deputaţilor şi Senat sunt: Alba, Covasna, Harghita, Mehedinţi, Mureş, Sălaj, Vâlcea, Vrancea. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru Circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în străinătate.

România este departe de media internaţională şi europeană la capitolul reprezentării femeilor în Legislativ. Conform statisticilor Uniunii Interparlamentare (IPU), în parlamentele naţionale a 187 de ţări femeile reprezintă în medie aproape 20% din totalul parlamentarilor, în timp ce în Europa (ţările O.S.C.E.) procentul mediu este de 22%.

La nivel european, procentul de reprezentare a femeilor în parlamentele statelor europene variază între 44,7% (Suedia) şi 8,7% (Malta).

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare